În primul său discurs în parlament în calitate de prim-ministru, Boris Johnson a afirmat, joi, că Brexitul va face din Regatul Unit cel mai minunat loc de pe Pământ, notează Reuters.
''Misiunea noastră este livrarea Brexitului la 31 octombrie, cu scopul de a uni şi de a reenergiza marele nostru Regat Unit şi de a face din această ţară cel mai minunat loc de pe Pământ'', a spus Boris Johnson, potrivit Agerpres.
Premierul britanic a adăugat că trebuie abolită aşa-numita 'plasă de siguranţă' irlandeză, clauza menită să prevină revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda - membră a Uniunii Europene - şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.
''Trebuie să se înţeleagă clar că drumul către acord presupune abolirea plasei de siguranţă'', a mai spus Boris Johnson.
El a ţinut să precizeze că noul executiv britanic va avea o nouă abordare pentru elaborarea unei politici comerciale independente a Regatului Unit şi de aceea Londra nu va desemna un comisar în noua Comisie Europeană.
''Astăzi este prima zi a unei noi abordări care se va încheia cu ieşirea noastră din Uniunea Europeană pe 31 octombrie'', a afirmat Johnson.
După discursul lui Boris, a venit și reacția Dublinului. Premierul irlandez Leo Varadkar a transmis că aşteaptă cu nerăbdare să discute cu omologul său britanic despre propunerea de renunţare la 'plasa de siguranţă'.
Foto: HEPTA