Boris Johnson a primit peste 750.000 de lire sterline pentru trei discursuri din luna noiembrie, potrivit declaraţiilor de interese transmise parlamentului de la Londra. De asemenea, fostul premier britanic a încasat încă 276.000 de lire sterline pentru un discurs susţinut în octombrie, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
Două dintre cele trei discursuri din noiembrie au fost susţinute la compania de investiţii în sectorul bancar Centerview Partners, la o reuniune a postului CNN Global desfăşurată în capitala portugheză Lisabona.
Al treilea a fost un articol în ziarul indian Hindustan Times. În octombrie, Boris Johnson a susținut un discurs în faţa Consiliului agenţilor de asigurări.
În total, Boris Johnson a încasat peste un milion de lire sterline (circa 1,2 milioane de euro) din discursurile pe care le-a susţinut de când a părăsit în septembrie conducerea guvernului britanic.
Boris Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie.
Fostul premier britanic s-a remarcat prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit Ucrainei de Marea Britanie.
FOTO: EPA