Tinerii, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, au fost opriți pentru un control pe DN 64, de Polițiștii de Ordine Publică.

„Polițiștii au procedat la efectuarea controlului autoturismului, în interiorul căruia au fost descoperiți 15 saci ce conțineau pește de diferite specii, o barcă pneumatică și plase de pescuit monofilament și plurifilament”, explică reprezentanții IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Din verificările efectuate s-a stabilit că aceștia ar fi pescuit peștele în noaptea de 27 spre 28 aprilie, din râul Olt. Peștele ar fi fost braconat pe Valea Oltului, pe raza localității Racovița.

Polițiștii vâlceni au confiscat mașina folosită la transport, cu o valoare de aproximativ 20.000 lei, 477 kg de pește din speciile crap și caras, în valoare de 6.000 lei, 1.500 metri de plase de pescuit monofilament și plurifilament, precum și o barcă pneumatică cu vâsle.

Braconierii din Ionești au ajuns în trecut și în județul Sibiu, fiind prinși de mai multe ori de angajații Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru pescuit în perioada de prohibiție, transportul acestuia și utilizarea unor plase de pescuit neadecvate.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Observatornews.ro
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii