Miza cea mare este de a-i convinge pe indecişi, în ajunul referendumului pe tema locului Marii Britanii în Uniunea Europeană, relatează AFP.

Rezultatele sondajelor BREXIT privind referendumul din 23 iunie, când britanicii votează dacă ies sau rămân în Uniunea Europeană, s-au schimbat radical după asasinarea deputatei laburiste pro-europene, Jo Cox. Sondajele arată că tabăra celor care vor ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană conduce asupra celor care pledează pentru retragerea din blocul comunitar, cu doar  câteva zile înainte  referendumul din 23 iunie.

Analiză bancară: Leul românesc se va aprecia dacă britanicii rămân în UE

În același timp, voturile pentru ieșirea din UE ar putea fi o manevră excelentă pentru negocieri: ele ar obliga UE să se reformeze în fine, potrivit CourrierInternational.com.

Danemarca și-a obținut scutirile de la unele plăți către UE după ce a respins tratatul de la Maastricht, iar Suedia — dreptul de a nu se alătura zonei euro. De fiecare dată, anumite țări se lăsau intimidate, dar în final Bruxelles-ul accepta să negocieze. „De ce nu ar proceda și Londra la fel?”, se întreabă Sunday Times în ultima sa ediție înaintea referendumului din 23 iunie.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Citește și:

Când un stat membru arată că nu se mai lasă împins spre măsuri de austeritate, UE este gata să negocieze, constată același ziar.

După un vot în favoarea Brexit, UE va fi deci desigur mai înclinată să satisfacă cererile UE, presupune jurnalul. Începând prin a acorda o urgență veritabilă stopării imigrației sosite din alte țări europene — și nu restricționarea condiționată pe care David Cameron a obținut-o în cursul negocierilor în februarie. Jurnaliștii britanici amintesc că David Cameron acceptase „‘fără luptă cererea Angelei Merkel de a avea un drept de veto față de o încetinire temporară a imigrației’. Or, după un vot pentru Brexit, UE va trebui să se arate mai receptivă. Pentru Uniune, ‘acest tip de încetinire nu va fi decât un preț modest plătit pentru a ne păstra la bordul navei'”, presupune ziarul britanic.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI