Fie gheața care s-a prins de șosele, fie ceața deasă care a coborât până la nivelul asfaltului, fie graba sau neatenția în trafic a unora dau mari bătăi de cap șoferilor care sunt nevoiți să dea adevărate teste de îndemânare la fiecare drum făcut la volan. Dovada cea mai clară sunt statisticile Brigăzii de Poliție care arată că în București s-au produs două accidente pe oră!
În cifre, la capitolul incidente rutiere produse pe arterele Capitalei, ultimele 24 de ore au fost echivalentul a 11 accidente în care au fost rănite, grav sau ușor, nu mai puțin de 14 persoane. Cu alte cuvinte, la fiecare două ore, un șofer și-a boțit serios mașina în a altui ghinionist, iar un om - pasager în autoturismele lovite sau pieton implicat în incident -, a ajuns în camera de gardă a spitalelor de urgență! Ceața groasă care scade vizibilitatea până spre doar câțiva metri, gheața sau poleiul care acoperă drumurile Capitalei pe porțiuni destul de mari, dar și agresivitatea la volan a unora dintre participanții la trafic au fost ”dușmanii” de sezon ai conducătorilor auto care au ajuns cu mașinile în service.
În încercarea de a limita pe cât posibil acest gen de accidente, polițiștii Brigăzii Rutiere a Capitalei îi sfătuiesc pe șoferi să acorde o mare importanță câtorva reguli de ”aur” dacă vor să ajungă întregi acasă și cu mașinile nelovite.
Și în cazul pietonilor, polițiștii de la ”Circulație” au câteva recomandări care le pot salva viața.