Este imposibil ca şeful statului şi premierul să-şi vadă munca atât de neimportantă pentru societate, încât să accepte ca indemnizaţiile amândurora, cumulate, să fie sub leafa unui singur profesor universitar, potrivit controversatei legi recent votate. Nici nu pot crede că primii doi oameni în stat au şi alte substanţiale venituri bugetare, netransparente, aşa că de asta-s discreţi. Ei, ca şi miniştrii care adesea, oficial, primesc totuşi sume mult mai mici decât subalterni ai lor, ori decât şefi de agenţii şi alte structuri de stat. Sistemul de salarizare bugetar e minat de profunde inechităţi. De discriminări flagrante. Greu de găsit aiurea-n lume - în nici un caz în ţările civilizate, democrate. În UE, raportul între leafa minimă bugetară şi cea maximă e cam 1/7, 1/8. Ce fel de ţară e, însă, aceea unde se ajunge la 1/25?! Ori unde salarii de 250 de milioane lunar sunt alimentate din taxele şi impozitele plătite de amărâţi cu 5-6 milioane pe lună?!
Sfidarea şi nesimţirea sufocă şi sistemul de pensii de stat. Prin tot felul de şmecherii legislative (între care pensia de 80% din veniturile pe ultima lună, la o serie de categorii privilegiate: magistraţi, parlamentari, servicii secrete). S-a ajuns ca un fost şef de puşcărie să aibă 268 milioane pensie, iar un director de Autoritate - 300 de milioane.
Tocmai existenţa categoriilor neruşinat de privilegiate a făcut să se blocheze, de ani şi ani, adoptarea unor sisteme de salarizare, şi de pensii unitare şi echitabile asupra necesităţii cărora Libertatea a insistat adesea. Era fatal ca potlogăriile ascunse legislativ să fie devoalate. Iar un Guvern sau un Palament care au iniţiat sau au perpetuat asemenea mizerii n-au cum să mai tempereze sindicatele, să mai stopeze convulsiile sociale. Chiar dacă ţipă că au dat de fundul sacului. Pe care l-au golit iresponsabil. Iar acum vor să-l umple eventual cu noi impozite.