Divortul Ioanei Basescu de Bodo, solistul trupei Proconsul, provoaca victime colaterale. De departe una dintre cele mai afectate de aceasta despartire este Tanti Jenica, mama presedintelui Traian Basescu si bunica Ioanei. Batrana este trista pentru ca nepoata sa este prima din familie care a ajuns la despartire.
Politicienii apropiati presedintelui banuiau de ceva vreme ca intre cei doi tineri casatoriti lucrurile nu stau tocmai ca pe roze. Asta-vara, chiar cu ocazia sarbatorii Sfintei Marii, cand presedintele Traian Basescu si-a sarbatorit sotia pe litoralul romanesc, am auzit ca Bodo s-a certat destul de tare cu Ioana pentru ca aceasta l-a rugat sa cante pentru maica-sa. Artistul a spus ca e satul sa dea spectacole pentru familia prezidentiala. Nici la restaurant cei doi nu s-au simtit prea bine unul in prezenta celuilalt, chiar nu prea au vorbit, au declarat surse din Partidul Democrat.
Aceleasi surse au mai spus ca Tanti Jenica, bunica Ioanei si mama lui Traian Basescu, este cea mai suparata persoana din familia Basescu, pentru ca Ioana divorteaza de Bodo.Doamna Elena, asa cum obisnuim sa ii spunem noi, ne-a zis ca e primul divort in familia lor.
In urma cu trei ani era bucuroasa ca nepoata sa a facut pasul cel mare in viata. Bunica a avertizat-o insa pe Ioana tot timpul ca o sa-i fie greu sa intemeieze un camin cu o vedeta asa cum este Bodo, un tip mai mult plecat de acasa, in turnee, cum ii cere meseria de artist.
Mai mult, batrana i-a spus ca ceea ce va urma nu se va putea numi o viata de familie. Doamna Elena e de parere ca Ioana nu trebuia sa se marite cu Bodo, au spus sursele democrate.
Lumea muzicii ii ia apararea cantaretului
Nu se stie exact cand au inceput problemele in casnicia Ioanei Basescu si a solistului Bogdan Marin Bodo, insa cert este ca cei doi au incercat din rasputeri sa ascunda evolutia nefavorabila a relatiei lor.
Daca pana mai ieri Ioana isi insotea sotul la mai toate concertele din Capitala ale trupei Proconsul, in ultimele zile, pretextand diverse motive, printre care si acela ca ea nu se simte bine, cei doi au evitat sa-si mai faca aparitia ca si cuplu in public. Vestea divortului a picat ca din cer in cercurile lor de prieteni.
„Bodo este un tip respectuos si linistit”
Despre Bodo, colegii din muzica rock vorbesc ca despre un om deosebit de respectuos si linistit. Il cunosc pe Bodo din ’84, de cand era solist la trupa Asterix. Niciodata nu l-am vazut sa faca scandal, sa injure sau sa se ia la harta cu cineva. In afara de Ioana, nu-mi aduc aminte sa-i fi cunoscut vreo alta iubita. Dar am auzit ca ar mai fi fost casatorit o data cu o fata care lucra in Guvern, a marturisit chitaristul unei trupe cu state vechi in rock-ul romanesc, care a preferat sa ramana anonim.
Faptul ca, la fel ca oricarui barbat, lui Bodo ii placea sa bea, dar in limitele bunului simt, este confirmat de un alt coleg de breasla.
S-ar putea ca la baza problemelor dintre ei sa fie faptul ca Ioana nu facea parte din show-biz si sa nu fie obisnuita cu stilul de viata al genului acesta de artisti. Multe femei renunta la relatii cu instrumentisti sau muzicanti din cauza programului lor dificil, a aratat un alt cunoscut al lui Bodo, basist.
Ioana Basescu a zambit din nou
Dupa emotiile de marti dimineata, cand s-a prezentat in fata magistratilor Judecatoriei sectorului 1 din Bucuresti, pentru a-si motiva cererea de divort de Bodo, solistul trupei Proconsul, Ioana Basescu a sustinut, ieri, parte a doua a examenului pentru dobandirea calitatii de notar public. Testul practic a constat in intocmirea unor acte notariale, sarcina de care fata cea mare a presedintelui Romaniei s-a achitat cu succes. Surse apropiate Ioanei Basescu afirma ca la finalul examenului, care a inceput la ora 9.00 si s-a terminat in jurul pranzului, au vazut-o din nou zambind. In zilele urmatoare se vor afla rezultatele concursului si daca Ioana Basescu va profesa de acum inainte ca notar public.
E.N.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_80ee0e43b5e18a3d7ec8756fa6f8b82c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6fab148dd42b84958403ff79435ff3e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2006/11/3-eveniment-2_5219.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oana-gheorghiu-vicepremier-e1776443164134.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.