Pompierii au fost alertați duminică dimineață, în jurul orei 6, să intervină în localitatea Remeți pe Someș, după ce o bucătărie de vară ar fi luat foc.

La fața locului, militarii au găsit o femeie de 87 de ani care a murit carbonizată. Este vorba despre bunica preotului greco-catolic din Iadăra, relatează baiamare24.ro.

Părintele a povestit că, în jurul orei 2, a venit acasă de la slujba de Înviere și și-a vizitat bunica pentru a-i aduce bucate sfințite.

Patru ore mai târziu, a mers împreună cu tatăl său să dea de mâncare la animale și atunci a observat focul.

Din primele informații, bătrâna ar fi făcut focul în bucătăria de vară unde dormea. Cel mai probabil, incendiu a izbucnit din cauza unei scântei, iar femeia de 87 de ani nu a mai putut ieși deoarece tavanul s-a prăbușit peste ea.

La faţa locului au intervenit pompierii civili din Mireşu Mare şi pompierii militari din Baia Mare și Șomcuta Mare.

O altă tragedie a avut loc în noaptea de Înviere în județul Botoșani. Doi tineri au murit într-un accident de circulație după ce s-au răsturnat cu mașina într-o curte.

sursă foto: baiamare24.ro


Citește și:

Procurorul sinucigaș era cercetat în cazul Ghiță – Kovesi! Redactase comunicatul în care Parchetul nega banii lui Ghiță pentru aducerea fugarului Popa, lucru acuzat de Secția pentru anchetarea magistraților


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.