Bucurestiul va fi, in aprilie 2008, cel mai bine pazita capitala din lume, cu prilejul organizarii Summitului NATO. Cel mai important lider politic al lumii, George W. Bush, are asigurat tot confortul necesar pentru a se simti bine la noi, el urmand sa fie instalat in biroul de la Senat al lui Nicolae Vacaroiu.


Deja pregatirile sunt in toi, angajatii SPP amenajand birourilor unde vor lucra sefii de stat si de guverne care vor sosi la Bucuresti. Se munceste la montarea aparaturii speciale de comunicatii si supraveghere si se instruieste personalul auxiliar al SPP care va ajuta la buna desfasurare a manifestarii.

‘Totul trebuie pus la punct pana la cele mai mici amanunte inca din aceasta toamna, pentru a fi evitate orice fel de probleme’, au precizat pentru Libertatea surse din cadrul SPP. Au fost alese cu grija birourile invitatilor. Astfel, presedintele SUA, George W. Bush, va lucra in biroul presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, in timp ce biroul lui Vadim Tudor va fi ocupat de premierul Canadei, Stephen Harper, iar cel al lui Augustin Bolcas va reveni premierului Marii Britanii, Gordon Brown. Daca incaperile unde vor lucra invitatii sunt deja stabilite, cazarea celor cateva sute de participanti la Summitul NATO este de asemenea o problema de mare importanta. In acest sens, statul roman a rezervat camere la hotelurile de cinci si patru stele din Capitala (Marriott, Ath?n?e Palace, Hilton si Intercontinental).


Bogdan Olteanu nu-l da pe-al lui


Organizatorii au insa si probleme. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu (foto), a refuzat sa-si cedeze  biroul. Conform schemei SPP, in incaperea unde isi desfasoara activitatea Olteanu ar fi trebuit repartizat secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pentru care se negociaza acum o alta locatie.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.