Ministerul Educației a afișat rezultatele evaluării naționale. 10 absolvenți de gimnaziu au obținut 10 curat. Trei dintre ei sunt elevi ai Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, trei provin de la Școala generală nr. 11, iar restul sunt elevi ai Liceului Teoretic Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat, Școala Vasile Cristoforeanu din Rm. Sărat, Școala 15 și Școala 1 din municipiul Buzău.
”Am avut si media 10 la 5-8, si 10 acum la evaluare, sunt foarte fericită, mi-au fost răsplătite toate eforturile. A fost ambitia mea de mic copil, am muncit foarte mult, dar a meritat tot efortul . Voi merge la Hasdeu , probabil matematică - informatică”, ne-a spus Cristiana Catrinoiu, una dintre elevele de 10.
”I-a fost răsplătită munca. Am emoții foarte mari. A meritat totul”, a spus, emiționată si mama adolescentei.
Alți 6 elevi au reușit performanța de a avea medii de 9.95.
La polul opus, nouă absolvenți de gimnaziu au primit media 1.00. ”Rezultatele sunt mulțumitoare”, au declarat șefii Inspectoratului Școlar Județean Buzău.
”Avem un procent de 71. 44 la sută note peste 5. Avem 10 elevi cu medii de 10, atât româna cât și matematică, la româna 73 au primit 10, iar la metmatică, 53 de elevi. E un rezultat bun” a declarat inspectorul general adjunct Nela Wamsiedel.
Citește și: