Câinii se folosesc de miros, la fel cum reușesc să găsească, spre exemplu, drogurile.

În cadrul studiului sunt instruiți opt câini, care vor fi expuşi unor mostre ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus pentru a stabili dacă pot să detecteze virusul.

Centrul veterinar al universităţii a pornit un asemenea program în 2013, pentru a afla dacă câinii sunt capabili să detecteze cancerul ovarian. În prezent ei sunt folosiţi pentru a detecta şi afecţiuni precum diabetul sau anevrismul, potrivit Agerpres.

Cel mai devreme în luna iulie, câini ar putea fi scoși în locurile publice pentru a depista coronavirusul, dacă studiul va fi considerat un succes.

Potrivit cercetătorilor, câinii pot fi deosebit de utili mai ales pentru detectarea persoanelor care nu prezintă simptome dar răspândesc virusul. „Ar fi ceva similar cu ceea ce se întâmplă în aeroporturi, unde câinii sunt folosiţi pentru a găsi materiale explozibile sau droguri”, spune unul din oamenii care participă la studiu.

SUA au depăşit miercuri un milion de cazuri pozitive de COVID-19. Au murit cel puţin 61.000 de persoane în întreaga ţară, arată statistica Universitatății John Hopkins.

Sursa foto: Pixabay

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.