Judecătoarea a declarat, totodată, pentru Agerpres că a formulat o cerere de apărare a reputaţiei, rezervându-şi, de asemenea, dreptul de a acţiona în justiţie.

„Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertăţii de expresie se vehiculează ideea că în Justiţie se aranjează dosare şi că există magistraţi executanţi. În ceea ce mă priveşte, am formulat o cerere de apărare a reputaţiei şi consider că incumba CSM-ului, Inspecţiei Judiciare, CNA-ului şi organelor de urmărire penală să pună capăt acestui atac fără precedent la Justiţie… este un atac împotriva statului de drept, în esenţă”, a precizat Camelia Bogdan.

Aceasta neagă că s-ar fi întâlnit cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi că i s-a cerut pronunţarea vreunei soluţii în dosare.

„Nu a avut loc niciodată o astfel de întrevedere între mine şi domnul fost Preşedinte al României şi ca un judecător care în schimbul unei promisiuni de promovare într-o funcţie de execuţie pronunţă o soluţie de condamnare săvârşeşte în concurs infracţiunile de luare de mită, care se pedepseşte cu până la 7 ani închisoare, şi represiune nedreaptă, care se pedepseşte cu până la 10 ani închisoare… mie nu mi s-a cerut niciodată în cariera mea de nimeni pronunţarea vreunei soluţii în dosarele pe care le-am avut de soluţionat şi mi se pare de neconceput ideea în sine”, a precizat Camelia Bogdan.

Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul
Recomandări
Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul

Camelia Bogdan a adăugat că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe Sebastian Ghiţă.

„Din câte înţeleg, domnul preşedinte Traian Băsescu a dezminţit că întrevederea din biroul dumnealui ar fi avut loc vreodată sau că a avut loc vreo întrevedere între mine şi Domnia-Sa… Cum nu a avut loc nicio o astfel de întrevedere între mine şi domnul fost Preşedinte al României, nici la Cotroceni şi nici într-un alt spaţiu public sau privat, îmi rezerv dreptul, pe cale de consecinţă, să formulez o acţiune în justiţie împotriva domnului Sebastian Ghiţă”, a mai precizat Camelia Bogdan.

Mai mult decât atât, Camelia Bogdan consideră că şi alte persoane ar trebui să îl tragă la răspundere penală pe Sebastian Ghiţă.

„Consider însă că mai sunt şi alte persoane îndreptăţite să solicite tragerea la răspundere penală a acestuia pentru vehicularea ideii că în biroul unui preşedinte al unui stat membru al Uniunii Europene se pot comite infracţiuni. Nu consider că atacurile domnului Sebastian Ghiţă vizează persoana mea. În plus, în eventualitatea în care aş alege cadrul unui proces civil, ar trebui să i se asigure prezenţa la un posibil interogatoriu pe care îmi rezerv dreptul să-l solicit, demers care în prezent pare lipsit de utilitate, deoarece domnul Sebastian Ghiţă se sustrage de la judecată. Voi mai reflecta, pe cale de consecinţă, asupra celei de-a doua chestiuni”, a conchis judecătoarea Camelia Bogdan.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Știrileprotv.ro
Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Ce să nu faci sub nicio formă de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Femeile trebuie să evite asta, dacă vor să fie ferite de ghinion pentru restul anului
FANATIK.RO
Ce să nu faci sub nicio formă de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Femeile trebuie să evite asta, dacă vor să fie ferite de ghinion pentru restul anului
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
FANATIK.RO
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Unica.ro
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Observatornews.ro
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI