Acesta are un design foarte aerodinamic și accelerează până la 100 km/h în doar 5 secunde, cu muuult mai rapid decât orice alt camion diesel clasic. Tesla Semi va putea căra 36 de tone de marfă și, la încărcatura maximă, poate atinge 100 km/h în 20 de secunde.
La viteze de croazieră, atinse pe autostradă, acesta are o autonomie de 800 de kilometri, însă Tesla notează că 80% din curse sunt de 400 de kilometri. Un camion diesel are însă o autonomie dublă, de 1.600 kilometri, cu un plin de motorină.
Potrivit companiei, în același interval de timp, camionul Tesla poate acoperi distanțe mai mari decât un camion clasic. De asemenea, acesta poate fi încărcat la Tesla Megachargers, iar în 30 de minute de încărcare necesarul acumulat poate acoperi aproximativ 640 de kilometri.
Pe a maximiza eficiența, Tesla folosește o serie de componente de la limuzina Model 3 în cadrul acestuia.
Acesta are două ecrane tactile în cabină, fiind localizate în jurul șoferului. Pe acestea sunt prezentate date de navigare, este monitorizat unghiul mort și pot fi consultate informații legate de călătorie. De asemenea, există o serie de softuri speciale pentru managementul flotelor.
Concurență acerbă
Acesta nu este singurul camion electric din lume: o firmă numită Nikola (de la Nikola Tesla – n.r.) construiește un camion electric ce folosește energie obținută din hidrogen, realizat împreună cu producătorul german de componente auto Bosch. De asemenea, Mitsubishi E-FUSO a fost prezentat de curând. Divizia de camioane Mitsubishi Fuso este parte a gigantului german Daimler, proprietarul producătorilor auto Mercedes și Smart.
Nu se știe prețul
Pe de altă parte, Elon Musk – șeful Tesla – nu a anunțat prețul pentru noul Tesla Semi. BBC scrie că un pachet de baterii care să țină 500 de kilometri costă 200.000 de dolari, mai mult decât un camion diesel clasic, care costă în jur de 120.000 de dolari.
Pe de altă parte, Tesla construiește în Nevada o Gigafabrică unde produce baterii. De asemenea, este în negocieri cu autoritățile din China pentru realizarea unei fabrici auto în Shanghai.
Tesla încearcă acum să majoreze producția pentru Model 3 și investește masiv în fabrici, motiv pentru care compania a anunțat recent cea mai mare pierdere din istoria sa.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!