- Canada. Expatriatii stabiliti in aceasta tara s-au integrat usor aici, 45% dintre ei afirmand ca au prieteni din zonă, dar şi printre emigranti (din aceeasi tara de regula). Acest procentaj este cel mai mare din toate statele incluse in cercetare, pentru al doilea an consecutiv.
- Insulele Bermude. Aceste insule constituie un teritoriu autonom din Regatul Unit al Marii Britanii si pot fi considerate un paradis al plajelor, iar emigrantii stabiliţi aici au afirmat că au învăţat uşor limba şi că s-au adaptat şi la cultura locală.
- Africa de Sud. Cu o natiune diversa din punct de vedere cultural, această ţara a demonstrat că este bine pregatită pentru a primi orice străin, din orice alt stat.
- Statele Unite ale Americii. Desi SUA au inregistrat scoruri scazute in ceea ce priveste organizarea finantelor si ingrijirea medicala, rezultatele sondajului arata ca usurinta in a invata limba si a se adapta la cultura locala ii ajuta mult pe expatriatii care vin in aceste state.
- Australia.ÎIn ceea ce priveşte această ţară, unul dintre principalele avantaje de a fi imigrant aici îl reprezintă uşurinta in a-ti construi un viitor.
- Spania. Aceasta ţară este foarte apreciată de emigranţi mai ales datorită localnicilor, cumpăraturilor, mâncarii, culturii şi limbii. Cei mai mulţi au sugerat că odată ce s-au stabilit în Spania s-au simţit complet implicaţi in comunitătile locale.
- Franţa. Cu rezultate bune la integrare, Franţa este apreciată de imigranţi în special datorită mancărurilor tradiţionale şi a culturii bogate.
- Marea Britanie. Se situeaza destul de slab in ceea ce priveşte calitatea vieţii (transportul urban e foarte aglomerat), însa se descurcă mai bine la integrare şi intâmpinarea prietenoasă din partea localnicilor.
- Malaezia. Desi destul de surprinzator, emigrantii au considerat că este relativ simplu să se integreze în această societate cosmopolită, care inglobează cultura indiană, chineză si pe cea malaieziană
- Germania. In ciuda dificultaţii de a-şi face prieteni şi de a învăta limba, expatriaţii din acest stat care au participat la sondaj au apreciat că este o zonă în care este relativ uşor să te adaptezi. 46% dintre ei au spus că le place stilul de a se distra al nemţilor şi că s-au obişnuit uşor cu mâncarea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f366f924d96676ea5b323d5eb86d8bce.jpg)
Viva.ro
Puțini știu detalii din viața personală a Oanei Țoiu, dar mulți au rămas surprinși să afle cine este soțul ei, de fapt, și cu ce se ocupă. Acum, acest amănunt e intens discutat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
Unica.ro
Gata cu viața monahală! Tatăl Deliei și-a dat jos barba, s-a tuns modern și se bucură din plin de viață! Cum arată acum Ion Matache. Asta da schimbare!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b81f30e4f861de9ec990bd598be48814.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Încă o demisie la Pro TV! Anunțul a venit acum: „BREAKING NEWS. Am decis să închei din 1 septembrie..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
Avantaje.ro
WOW! Nicușor Dan, în bermude, adidași și tricou sport, în vizită la rude! Dar stai să o vezi pe Prima Doamnă! Nimeni nu i-a suprins așa până azi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Tvmania.ro
Imagini rare din familia lui Alexandru Sautner! Cum arată soția și cei 3 copii ai juratului de la „Chefi la cuțite”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07507a8e195bdf141b31d2458ef780b0.png)
Adevarul.ro
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4d5dbfa023b37d9ccf8bc77f0a2a9df3.jpg)
Fanatik.ro
Măsuri dure după ce FCSB a fost alungată de pe Arena Națională: „Vom face în protest în fața primăriei!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
Financiarul.ro
Concediul medical în 2026 are prima zi neplătită la bolile obișnuite și indemnizația în trepte. Ce excepții au apărut din iunie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
TVMania.ro
WOW! Iulia Pârlea a făcut furori pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar imaginile au strâns imediat reacții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9709b192771984a9d4d8bacec2866410.jpg)
ObservatorNews.ro
Oraşul în care ANAF vinde un BMW cu 2000 euro. Care este preţul de pornire la licitaţie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_063bf43f4ec9e210da4a1e08d2e3cd91.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Alertă de ultimă oră! Produs popular și îndrăgit de români, retras din magazine. S-a descoperit o bacterie periculoasă. Du-l înapoi sau nu-l consuma dacă îl ai acasă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8e51e26c64860b63cbddb51092e97fc9.webp)
Mediafax.ro
Alertă la Neptun Deep! OMV Petrom, PRIMA REACȚIE după incidentul cu drona marină din apropierea platformei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
Wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_12fc7800b04ed74e402691116484ceed.jpg)
Redactia.ro
Ultima ora! Ioana Tufaru, operata de urgenta...Starea ei...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6c3769f748d40f1a580fdfee71b8d75d.jpg)
KanalD.ro
S-a stins din viață Ileana Cotrubaș! Marea soprană a cântat alături de Luciano Pavarotti și Placido Domingo
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f7c0830cee0b2582968da72b12f1faab.jpeg)
ZiaruldeIasi.ro
EXCLUSIV. Rusofilii din Iași organizează, din nou, o manifestare dedicată „victoriei Coaliției antihitleriste” în România. Invitați de onoare: ambasadorii Rusiei și Cubei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_59d15ca101a06cebc0d29b8dd1c52548.jpg)
Fanatik.ro
Dezvăluirile lui Meme Stoica la 10 ani după coregrafia DDB care a făcut înconjurul lumii la FCSB – Manchester City. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
Spotmedia.ro
Chiar și o singură arsură solară intensă îți poate afecta sănătatea pentru totdeauna
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c156aec0b8a45184d6a4144990373958.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dominic-fritz-le-a-cerut-timisorenilor-sa-iasa-la-protest-dupa-decizia-ccr-prin-care-isi-poate-pierde-mandatul-de-primar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1773091470964.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/actorul-bebe-cotimanis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihai-traistariu-alaturi-de-fratele-lui-constantin-traistariu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/giorgia-meloni-with-pedro-sanchez--profimedia-1020467259.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ciprian-ciucu-primarul-general-al-municipiului-bucuresti-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/paris.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vacante-toamna-bagaj-turism-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turbulente-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tanara-cules-capsuni-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/batanta-si-actrita-asistenta-medicala-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/galerie-fc-rapid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-08-20-at-16-16-56.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/72246871114663602621828763409523940112779432n-e1787238440848.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-insarcinata-fiv-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.