Când a apărut zahărul? Află sub ce forme se produce

Comentează
Zahărul amplifică agresivitatea tumorilor canceroase.

Zahărul pe care îl consumăm astăzi mai mult decât ar fi necesar are o istorie îndepărtată, care se pierde în timp. Află când a apărut zahărul, din ce este obținut și sub ce formă îl găsim.

Zahărul este de origine vegetală, fiind obținut din trestie sau sfeclă de zahăr. El este compus din zaharoză. La început, oamenii mestecau trestia de zahăr brută, pentru gustul său dulce. Primele culturi de trestie au apărut în nord-estul Indiei, cu multe mii de ani înainte de Hristos. Indienii au descoperit modalitatea de cristalizare a zahărului încă din timpul dinastiei Gupta, către anii 350 după Hristos.

Arabii au fost primii care au adoptat tehnicile indiene de producere a zahărului, transformându-le într-o adevărată industrie. Ei au creat primele rafinării, uzine și plantații. Pe de altă parte romanii ignorau această sursă dulce, preferând mierea.

Începând cu  anii 1400 tehnicile de obținere a zahărului s-au perfecționat continuu, contribuind la expansiunea economică a acestui produs, pentru ca deja în secolul al XVII-lea să putem vorbi de o producție în masă, mecanizată. În epoca lui Napoleon încep să se dezvolte și culturile de sfeclă de zahăr.

Sub ce forme se produce

La nivel mondial zahărul se produce sub mai multe forme:

  1. Alb, care se numește și zahăr cristal sau cristalizat, care conține 99,8% zaharoză purificată
  2. Semialb care conține 99,6% zaharoză
  3. Pudră, sau farin, ale căui cristale sunt măcinate sub forma unei pudre fine și folosit mai ales pentru decorat prăjituri
  4. Cubic, obținut prin legarea cristalelor cu un sirop de zahăr care se dizolvă într-un lichid cald. Acest tip a fost decsoperit de către Jakub Krystof Rad în 1841.
  5. Roșcat, care este fie zahăr brut copt, sau zahăr rafinat colorat cu melasă sau coloranți.
  6. Auriu, care este un zahăr granulat cu efecte aurii, obținut prin cristalizarea în vid a zahărului din trestie de zahăr roșcat.
  7. Galben, obținut din agricultura biologică, nu este rafinat și are extrasă o parte din melasă care a fost cristalizată și deshidratată.
  8. Candel, obținut prin cristalizarea lentă a unui sirop, ceea ce duce la formarea de cristale mari.
  9. Gelifiant- este un zahăr cristalizat cu adaos de pectină de fructe și acid citric natural, utilizat pentru fabricarea gemurilor.
  10. Zahăr sau sirop de zahăr invertit obținut dintr-o soluție apoasă de zaharoză parțial invertită prin hidroză (descompusă de apă zaharoza se transformă în glucoză și fructoză).
  11. Zahăr complet- zahăr nerafinat care conține melasă, cristalizat și apoi deshidratat.
  12. Zahăr de trestie integral, cunoscut și sub numele de Rapadura este un zahăr nerafiant, obținut direct prin presarea trestiei, după evaporarea apei. Este un produs bio, mai scump, dar mai bogat în minerale, care conține în plus și vitamine (B1, B2, B5 și E).

Zahărul consumat în exces este responsabil pentru apariția: diabetului, a bolilor cardiovasculare, a accidentelor vasculare cerebrale (AVC). Are acceași incidență de mortalitate ca și tutunul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!