„Dacă mergeți pe Transfăgărășan, o să vedeți că zidurile de sprijin au început să se năruie… Iar torenții au început să ajungă până în zona de rulare. Și mai sunt și alte probleme, cum ar fi aceea că pe drum nu există nicio toaletă”, a transmis omul de afaceri Dumitru Grecu, preşedintele Asociaţiei Turistice Transfăgărăşan.

Cristian Pistol, directorul CNAIR, a promis că anul viitor începe modernizarea: „Avem în plan ca din 2023 să începem o modernizare a Transfăgărășanului pentru a îl pune în valoare cu mult mai mult. Este cel mai pitoresc drum din lume, în opinie mea. În cadrul modernizării vor fi montate și elemente de siguranță și vor fi realizate și refugii cu timp limitat de oprire pentru cei care merg cu mașinile pe Transfăgărășan”.

Din acest an, nu vom mai închide Transfăgărășanul atât timp cât condițiile meteo permit menținerea deschisă a drumului și circulația în condiții de siguranță. Perioada de închidere a Transfăgărășanului nu va mai fi una fixă, ca până acum.

Cristian Pistol, director CNAIR:

Perioada în care era deschis Transfăgărășanul până acum: 15 iunie – 30 octombrie.

Şoşeaua Transfărăgășan se află pe Drumul Naţional 7C (152 km) ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 de kilometri, prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoseaua ajunge la altitudinea maximă de 2.042 de metri, la Bâlea Lac.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren etc.

La licitația din 2018 nu s-a prezentat nimeni

Discuțiile pentru modernizarea Transfăgărășanului au început acum patru ani, când s-a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru lucrările de reabilitare și modernizare.

Contractul avea o valoare estimată la 5,7 milioane lei, fără TVA, iar termenul de elaborare a documentelor era de 26 de luni, fondurile fiind nerambursabile.

Deși atribuirea contractului urma să aibă loc până în 28 decembrie 2019, pe 2 iulie 2018, ministrul de atunci al transporturilor, Răzvan Cuc, a anulat licitația din cauză că nu fusese depusă nicio ofertă.

În decembrie 2021, CNAIR a relansat licitaţia pentru contractarea serviciilor de expertiză tehnică destinate modernizării şoselei, care are ca scop, printre altele, creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier și asigurarea circulaţiei continue, fără restricţii pe tot parcursul anului, indiferent de sezon.

Foto: Turnul Sfatului

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI