Solicitarea vine după ce Tribunalul Prahova a admis, luna trecută, contestația la executare formulată de Elena Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de 6 ani închisoare a unei perioade cumulate de aproximativ 8 luni.

„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv și arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum și perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, se arată în minuta instanței.

DNA Ploiești a contestat această decizie, iar contestația va fi judecată pe 30 iunie la Curtea de Apel Ploiești.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Supremă a respins o contestație depusă de Udrea și a confirmat condamnarea la șase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Dar Elena Udrea a fugit în Bulgaria în acea dimineață, înainte de decizia Înaltei Curți, așa cum făcuse și în 2018. Totuși, ea a fost imediat prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022.

Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care apropiații ei au primit bani de la reprezentanții unor firme pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului pe care îl conducea. Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.