Elena Udrea

Elena Gabriela Udrea este un fost politician român, ministru al Dezvoltării și Turismului, născută pe 26 decembrie 1973, în Buzău. Elena Udrea a devenit celebră grație relației apropiate pe care a avut-o cu fostul președinte Traian Băsescu. Udrea este de formare avocat, având din anul 1997 propriul cabinet de avocatură. Și-a întrerupt cariera pentru a intra în politică. Elena Udrea - carieră politică În anul 2004, a devenit membru PNL (Partidul Național Liberal) și a candidat pe listele partidului pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), intrând astfel în echipa lui Traian Băsescu, ales primar al Capitalei. Părăsește Primăria Capitalei, când Traian Băsescu devine președintele României și obține un post de consilier la Administrația Prezidențială. În 2006, devine membru PD (Partidul Democrat), rămânând în anturajul președintelui. Doi ani mai târziu, este numită ministru al Turismului. A mai fost ministru interimar al Mediului și apoi Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului. În 2014, după ce președintele Traian Băsescu și-a încheiat mandarul la Palatul Cotroceni, se alătură noului partid al acestuia, PMP (Partidul Mișcarea Populară). Este numită președinte al formațiunii de dreapta. În 2016, candidează la alegerile prezidențiale, ca independent, obținând 5,2% din voturile din primul tur. Elena Udrea și condamnarea în dosarul „Gala Bute” În perioada în care a fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea s-a implicat în organizarea Galei Bute, evenimentul în care pugilistul român Lucian Bute a boxat, la Romexpo. A fost acuzată de DNA, alături de alte șapte persoane, de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosire de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Ancheta procurorilor a pornit de la o serie de investigații publicate de Gazeta Sporturilor. În 2018, Udrea este condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare. Fuga în Costa Rica După condamnare, Udrea pleacă în Costa Rica, unde obține azil politic. Se întoarce în România în iunie 2019, după ce ICCJ a suspendat executarea pedepsei. Decizia ICCJ a fost consecinţa hotărârii CCR prin care constituirea completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă a fost declarată nelegală. Elena Udrea își execută pedeapsa în penitenciarul de femei Târgșorul Nou Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare. După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din nou din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor. Elena Udrea - viață personală și familie Udrea a fost căsătorită din 2003 până în 2013 cu omul de afaceri Dorin Cocoș. După ce a fugit în Costa Rica, a început o relație cu Alexandru Alexandrov. Cei doi au împreună o fetiță, Eva Maria, născută în Costa Rica. Citește ultimele știri despre Elena Udrea.

Elena Udrea, apariție spectaculoasă în rolul de nașă. Imagini cu rochia roșie cu trenă aleasă pentru marele eveniment
23 aug.

Imagini cu Elena Udrea în costum de baie. Ce mesaj a transmis despre litoralul românesc după ce critica plaja din Mamaia
17 aug.

Sorin Blejnar, favorizat de Curtea de Apel București, în pofida ultimei decizii a CJUE pe tema prescripției: „Tratatele și convențiile internaționale prevalează în caz de conflict”
Analiză
5 aug.

Anunțul făcut de Elena Udrea după 10 ani de relație cu Adrian Alexandrov. Imaginea cu ei doi este dovada clară. „La bine și la rău”
2 aug.

Imagini emoționante cu Elena Udrea și fiica ei, la un an de când a fost eliberată din închisoare. „Mulțumesc, Doamne”
18 iul.

5 Știri by Libertatea - Monden: Cât au încasat Nuțu și Sile Cămătaru pentru documentarul de la Pro TV/ Imagini cu familia Măruță printre animale sălbatice
Exclusiv
1 iul.

Ce a făcut Elena Udrea după ce a ajuns în vacanță la Mamaia: „Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață”
26 iun.

De la Drulă, la Ciucu. De ce serviciile de informații trebuie scoase din lupta politică
22 iun.

Elena Udrea, interviu alături de fiica ei, Eva. Ce au spus cele două: „Mă puneam în genunchi”
12 iun.

Elena Udrea nu s-a putut abține și a scris pe Facebook despre Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan: "Îi scoate pe toți din rahat"
4 iun.

Suma infimă pe care ANAF a recuperat-o din prejudiciul de 500.000.000 de euro rezultat din 12 dosare de mare corupție. Dan Voiculescu, Elena Udrea, Ovidiu Tender, Maricel Păcuraru, Puiu Popoviciu și Nelu Iordache printre cei implicați - EXCLUSIV
8 apr.

5 știri by Libertatea - Monden. Factura absurdă primită de Ramona Olaru la curent | De câte ori a fost vizitată Elena Udrea de fiica ei în închisoare
12 mar.

Elena Udrea, declarații fără perdea despre perioada petrecută în spatele gratiilor: „Fiica mea aproape că a făcut pușcărie o dată cu mine”
7 mar.

Imagini cu Elena Udrea în colanți. Cum a apărut la sala de fitness alături de fiica ei, Eva: „Viscolul și primăria mă țin blocată în Corbeanca”
22 feb.

Imaginea cu Elena Udrea care a stârnit mari controverse: „La câți șerpi am ținut la sân...”
16 feb.

Și dacă asta e România pe care o vor românii?

Patronul român cu legături cu Trump Organization vrea să cumpere un lanț gigant de magazine în Franța. A fost implicat și în proiectul promovat de Elena Udrea
9 feb.

Cum a pierdut avocata AUR procesul împotriva Guvernului Bolojan. În 2022, Silvia Uscov ticluia premisele ieșirii României din Uniunea Europeană
25 ian.

Cum a apărut Elena Udrea de Revelion 2026. Îmbrăcată în haină de blană și încălțată în sandale, s-a pozat cu Adrian Alexandrov
2 ian.

Elena Udrea vrea să recupereze în instanță acțiunile la EVZ și Capital. Avocat: „A fost sancționată de două ori”

Elena Udrea a împlinit 52 de ani a doua zi de Crăciun. Mesajul uimitor transmis de fostul politician. „Viața mea este rezultatul alegerilor mele”
26 dec. 2025

Călin Georgescu a făcut același gest ca Elena Udrea. Ce înseamnă degetul pe nara dreaptă, în lumea infractorilor și a crimei organizate
17 dec. 2025

Cele 55 de nume care apar în documentarul Recorder: de la Klaus Iohannis, Liviu Dragnea sau Radu Mazăre, la Lia Savonea, Cătălin Predoiu și Marius Voineag
11 dec. 2025

Elena Udrea, apariție nouă alături de Eva, fetița ei, și de Adrian Alexandrov. Ce mesaj a transmis: „Oriunde te-ai afla”
2 dec. 2025

Elena Udrea ține post și se roagă de trei ori pe zi: „Fac fapte bune, citim Biblia zilnic”. Își cere bunurile înapoi, după ce a fost executată silit
28 nov. 2025

Elena Udrea vrea să plece din țară cu fiica sa. Unde își dorește să o ducă pe Eva Maria: „Să îi arăt locurile în care s-a născut”
11 nov. 2025

Imagini cu Elena Udrea și fiica ei în vacanță. Ce destinație din Italia au ales: „Dorința mea cea mai mare a fost ascultată și împlinită de Dumnezeu”
1 nov. 2025

Cum a fost surprinsă Elena Udrea într-un mall din București. Gestul făcut de Adrian Alexandrov, fără să țină cont că e în public
7 oct. 2025

Cum a apărut Elena Udrea îmbrăcată la întoarcerea în Parlament. Rochia mulată și decolteul generos au atras atenția tuturor
4 oct. 2025

Pensia pe care o primește Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, de la statul român: „Pot să arăt fluturașul”
1 oct. 2025

Cât costă geanta verde Louis Vuitton purtată de Elena Udrea în București. La două luni de la ieșirea din închisoare, a revenit la aparițiile scumpe
27 sept. 2025

Ce i-a trimis Elena Udrea fiicei ei în fiecare an, cât timp s-a aflat în închisoare. „Încă o dezamăgire. Ea mi-a povestit după aceea”
26 sept. 2025

Elena Udrea i-a îndeplinit dorința fetiței sale. Ce cadou i-a făcut Evei Maria de ziua ei: „Am așteptat atât de mult momentul ăsta”
23 sept. 2025

Imagini de la aniversarea fetiței Elenei Udrea. Eva Maria a împlinit 7 ani, iar părinții i-au organizat o petrecere. „Tu ești lumina mea”
21 sept. 2025

Cât costă școala privată la care învață fiica Elenei Udrea. Nu mulți părinți își permit să plătească acești bani
12 sept. 2025

Cât costă școala privată la care învață fiica Elenei Udrea. Nu mulți părinți își permit să plătească acești bani

Ce s-a întâmplat în prima zi de școală a fetiței Elenei Udrea. Fosta politiciană rupe tăcerea: „S-a văzut diferența cu anii trecuți în atitudinea ei”
10 sept. 2025

Elena Udrea, alături de fetița ei în prima zi de școală. „După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate”
8 sept. 2025

Elena Udrea, alături de fetița ei în prima zi de școală. „După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate”

Cum a apărut Elena Udrea la munte alături de Adrian Alexandrov și fiica lor. „Eva si Igor, care ne-a apărat de urs. Este puternic”
17 aug. 2025

Unde a ales Elena Udrea să se relaxeze după închisoare. Își petrece vacanța alături partenerul său Adrian Alexandrov și fiica celor doi
28 iul. 2025

Inspectoarea ANAF Angela Burlacu, plătită de Dragoș Anastasiu, ar putea ieși din închisoarea în care i-a fost colegă Elena Udrea. Decizia se va lua la Ploiești
27 iul. 2025

Elena Udrea a filmat momentul când s-a revăzut cu fiica ei, Eva: „După 3 ani și 4 luni, revederea ne-a copleșit” | VIDEO
24 iul. 2025

Momentul întâlnirii dintre Elena Udrea și fiica ei. Cum a reacționat Eva Maria când mama ei a ajuns acasă, după ce a fost eliberată din închisoare

5 știri by Libertatea – Monden: Elena Udrea, apariție de top la ieșirea din închisoare
23 iul. 2025

5 știri by Libertatea – Monden: Elena Udrea, apariție de top la ieșirea din închisoare

Prima reacției a Evei Maria, fiica Elenei Udrea, după ce mama ei a ajuns acasă. Ce a făcut fosta „blondă de la Cotroceni” în prima zi de libertate
18 iul. 2025

Cine e femeia care a așteptat-o pe Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Au fost colege în perioada de detenție

Toți s-au uitat la tatuajul de pe piept al Elenei Udrea. Femeile aflate în pușcărie în Costa Rica au inspirat-o
17 iul. 2025

Cum s-a îmbrăcat Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Semnificația non-culorii alese de fostul ministru

Elena Udrea, la ieșirea din închisoare: „Văzând cine face politică azi mai că m-ar bate gândul să revin. Glumesc. Am făcut Gala Bute cu mândrie” / Despre Becali și Băsescu

Adrian Alexandrov, prima reacție după ce judecătorii au decis eliberarea Elenei Udrea: „Mai bine mai târziu decât niciodată”

Doi avocați au apărat-o pe Elena Udrea în sala de judecată: „Orice moment în plus nu ajută cu nimic la reeducare”

Elena Udrea va fi eliberată din închisoare. Tribunalul Prahova a respins contestația DNA. Decizia este definitivă
BREAKING NEWS
17 iul. 2025

Elena Udrea va fi eliberată din închisoare. Tribunalul Prahova a respins contestația DNA. Decizia este definitivă

Elena Udrea ar putea fi liberată din închisoare. Tribunalul Prahova e așteptat să ia o decizie astăzi
17 iul. 2025

Elena Udrea ar putea fi liberată din închisoare. Tribunalul Prahova e așteptat să ia o decizie astăzi

S-a decis data la care Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din închisoare, definitiv. Când se judecă recursul DNA
8 iul. 2025