Necropola regală a României este la Mânăstirea Curtea de Argeș, locul în care sunt înmormântați în biserica episcopală regii Carol I, Ferdinand si reginele Elisabeta si Maria. Tot aici a fost înhumată sâmbătă, 13 august, și Regina Ana, care a murit pe 1 august în Elveția.

Cei care vor să meargă la mormânt trebuie să știe că acest lucru va fi posibil abia de weekendul viitor, când se încheie perioada de șapte zile de mare doliu. Abia atunci, cripta poate fi vizitată și poate deveni loc de pelerinaj.

[libgallery id=”1567701″]

Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab (1512 — 1517) construită pe locul vechii mitropolii (1359).

Aici se găsesc, pe de o parte, mormintele Regelui Carol I (1881-1914) și al Reginei Elisabeta (1881-1916), între care se află o cutiuță pirogravată, cu osemintele micuței prințese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele Regelui Ferdinand (1914-1927) și al Reginei Maria (1914-1927).

În testamentul scris și iscălit cu propria sa mână la 14/25 februarie 1899, Carol I își exprima dorința ca trupul său să fie îngropat ”lângă biserica Curții de Argeș, reclădită de mine, și care poate deveni mormântul dinastiei române, însă, când capitala Regatului va cere ca cenușile mele să rămână în mijlocul iubiților mei bucureșteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeș va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălțime împrejurul orașului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălțimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găsește astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar)” (Carol I, Ioan Scurtu).

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Playtech.ro
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Observatornews.ro
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul