Poliția din Grecia a anunțat, sâmbătă, că a capturat "324 kg de cocaină pură" în centrul orașului Salonic și a arestat trei persoane, presupuși lideri ai "unei rețele internaționale de trafic de droguri", informează France Presse, citată de Agerpres.
Cele trei persoane arestate sunt un albanez, un croat și un grec, conform
unei surse din poliție. Un al patrulea membru al acestei rețele, un croat, este căutat de oamenii legii.
"Într-o operațiune coordonată ce a avut loc vineri, în centrul Salonicului (al doilea oraș ca mărime al Greciei), trei bărbați au fost arestați în flagrant delict în timp ce efectuau o tranzacție", se arată într-un comunicat al poliției elene.
Oamenii legii au descoperit cele 324 de kilograme de cocaină într-un apartament, "în 260 de pachete".
Conform poliției elene, traficanții ar fi putut să obțină un profit de 100 de milioane de euro, dacă drogurile ar fi fost vândute în Grecia.