Ileana Stana Ionescu, remarcată de Radu Beligan și chemată la București. A debutat pe scena TNB alături de Florin Piersic

 1 comentariu

Actrița Ileana Stana Ionescu a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat Teatrul Național București, pe scenă căruia a ajuns după ce a fost remarcată de Radu Beligan. Actrița a avut o carieră impresionantă de mai bine de șase decenii.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Naţional Bucureşti anunţă stingerea din viaţă a celei care a fost şi va rămâne pentru totdeauna minunata doamnă a teatrului şi filmului românesc, Ileana Stana Ionescu. O personalitate cu un talent excepţional, de o înaltă statură morală, plină de vervă şi spontaneitate, cu un timbru inconfundabil, a luminat cu profunzimea şi puterea harului ei numeroasele personaje cărora le-a dat viaţă pe scenă şi pe marele sau micul ecran în peste 60 de ani de carieră”, a transmis TNB.

Actriţa Ileana Stana Ionescu, cu o carieră de peste şase decenii, va rămâne în inimile spectatorilor roluri celebre precum fost Liubov Ranevskaia în „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1992, şi Hecuba - „Troienele”, Doica - „Medeea” de Seneca în „Trilogia antică”, regia Andrei Şerban, 1990, amintște News.ro, în articolul în care trece în revistă cariera impresionantă a actriței.

Născută la 14 septembrie 1936, la Brad (Hunedoara), a debutat ca actriţă la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes în „Şcoala femeilor”, de Molière.

În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde câţiva ani mai târziu a fost remarcată de Radu Beligan şi invitată să concureze pentru un post la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Debut pe scena TNB cu Florin Piersic

Debutul pe scena Teatrului Naţional a avut loc în 1965, avându-l ca partener pe Florin Piersic în „Idiotul”.

În 2002, a devenit societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri ca Ana Petrovna în „Maşinăria Cehov”, Chiriachiţa în „Titanic Vals”, Chiralina în „Coana Chiriţa”, Fraulein în „Gaiţele” şi Constance în „Nebuna din Chaillot”.

La Teatrul Naţional Bucureşti a mai jucat în “Terorism” de Fraţii Presniakov, regia Felix Alexa, 2015, a fost Soacra în “Micul infern”, de Mircea Ştefănescu, regia Mircea Cornişteanu, 2013.

A făcut parte din distribuţia spectacolelor: „Comedia norilor” după Aristofan, regia Dan Tudor, 2009, „Molto, gran' impression” de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009, „Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo, regia Dinu Cernescu, 2007, „Iolul şi Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 2006.

A fost Liubov Ranevskaia în „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1992, şi Hecuba - „Troienele”, Doica - „Medeea” de Seneca în „Trilogia antică", regia Andrei Şerban, 1990, între altele.

În cinema şi film de televiziune, printre cele mai importante apariţii ale sale au fost:

  • „Un film cu o fată fermecătoare” (r. Lucian Bratu, 1966)
  • „Păcală” (r. Geo Saizescu, 1974)
  • „Eu, tu şi Ovidiu” (r. Geo Saizescu, 1977)
  • „Dumbrava minunată” (r. Gheorghe Naghi,1980)
  • „Alo, aterizează străbunica!” (r. Nicolae Corjos, 1981)
  • „Secretul lui Bachus” (r. Geo Saizescu, 1984)
  • „Secretul lui Nemesis” (r. Geo Saizescu, 1985)
  • „Cuibul de viespi” (r. Horea Popescu, 1987)
  • „Cucoana Chiriţa” (r. Horea Popescu, 1986)
  • „Aici nu mai locuieşte nimeni” (r. Malvina Urşianu, 1995)
  • „Milionari de week-end” (r. Cătălin Saizescu, 2004)
  • „Păcală se întoarce” (r. Geo Saizescu, 2006)
  • „Lombarzilor 8” (2006)
  • „Las Fierbinţi” (2012)

A fost distribuită şi în numeroase piese de teatru TV, precum Tofana, în „Patima roşie” de Mihail Sorbul, Zoia – „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, Dacia – „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, D-na Draga – „Doctor în filosofie” de Bronislav Nuşici, Mama – „Nu-ţi plătesc” de Eduardo de Fillippo, Olimpe Jaquet – „Când vine barza” de Andre Roussin sau Contesa Funella – „Invitaţie la castel” de Jean Anouilh.
De asemenea, s-a aflat în distribuţia serialului TV „Un august în flăcări”, regia Dan Piţa şi Alexandru Tatos, difuzat începând cu anul 1973 şi a serialelor pentru micile ecrane „Căsătorie imposibilă” (2004), „O soacră de coşmar” (2006), „Fetele marinarului”, de Sebastian Voinea, Valentin Hotea, 2009. A fost şi o constantă colaboratoare a Teatrului Naţional Radiofonic.

Un mandat în Parlamentul României

În legislatura 2000-2004 a fost aleasă deputat în Parlamentul României din partea Comunităţii italiene din România.

De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii şi distincţii, între care Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică (1976), premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică (1985), Premiul de excelenţă al galei UNITER, trofeul „Dionysos” pentru rolul din „O batistă în Dunăre”, regia Ion Cojar (1998), placheta de aur UARF pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice (2001).

În septembrie 2018 , în acelaşi an, s-a retras oficial din teatru, iar în aceeaşi lună a primit titlul de centăţean de onoare al Bucureştiului „în semn de mulţumire pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc”.

Când a renunțat să mai apară pe scena, actrița mărturisea că își dorește ca oamenii să și-o amintească așa cum era în vremurile sale glorioase.

În 2019, Ileana Stana Ionescu a primit la gala GOPO premiul pentru întreaga activitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Irinel 30.06.2024, 19:08

    Condoleante ! Dumnezeu s o odihneasca !

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
06:15
Cele mai ciudate aterizări de urgență din istorie: „Cod Pan-Pan pentru că s-au stricat 6 toalete din 8”, „Ursul a scăpat din cușcă!”, „Bondarul a intrat în motor”
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...