Luni, la ora 2.00 noaptea, Politia din Baia Mare a fost alertata de paznicul unui restaurant, care a anuntat speriat ca dinspre sediul filialei locale a Arhivelor Nationale s-au auzit mai multe focuri de arma. Imediat, la fata locului au ajuns echipe de politisti, precum si procurorul criminalist. Au gasit in cladire imagini de cosmar, care i-au ingrozit pana si pe ei, oameni care au vazut multe. Pe scari, la primul etaj, zacea ciuruit, intr-o balta de sange, trupul soldatului fruntas Flavius Pop. Era mort. Langa cadavru se gaseau doua pistoale mitraliera si mai multe incarcatoare cu munitie. Era evident ca pistoalele fusesera folosite cu cateva minute in urma. In ce mod, investigatorii au aflat scotocind cladirea Arhivelor, despre care se stia ca are securitatea asigurata de Jandarmerie, care, de altfel, are aici o locatie permanenta pentru grupele de paza. La demisolul imobilul, unde este situat dormitorul militarilor repartizati aici, au fost descoperite, ca intr-un film de groaza – pentru ca in analele criminalisticii romanesti nu exista un asemenea masacru – cadavrele altor trei tineri jandarmi, iar pe holul de la intrarea in cladire, cel de-al patrulea. Toti in varsta de 20 – 21 de ani (Vasile S., din Baia Mare, Cristian M., din Tasnad, Gabriel P., din Baia Mare si Florin R., din Baia Mare), erau secerati de rafale de gloante. Fusesera incorporati in toamna anului trecut.
Neexistand nici un martor ocular, anchetatorii au reconstituit, totusi, gravele evenimente. Flaviu Pop era desemnat ajutor al comandantului garzii. Florin R. era de santinela in holul de la intrarea in imobil. Ceilalti erau in program de odihna. Armele, fiind o stare de liniste, o misiune de rutina, aveau munitie oarba, de manevra, incarcatoarele cu cartuse cu glont, de razboi, erau pastrate sub cheie, in lada de stoc de lupta si intr-o cutie din tabla de zinc. Inca nu se stie ce s-a petrecut cu soldatul fruntas Flavius Pop, ce resorturi intime – pentru ca nu poate fi vorba de nici un motiv exterior imediat – i-au declansat criza care l-a transformat in asasin.
Cert este, potrivit procurorilor, ca el si-a premeditat, totusi, crimele. Stia ca are in arma doar gloante oarbe, asa ca a deschis lada cu munitie de lupta si, taind o cutie zincata, a sustras incarcatoarele cu gloante. Apoi, pe parcursul catorva secunde, l-a impuscat pe ostasul de garda si a navalit in dormitorul unde ceilalti colegi nu apucasera sa se dezmeticeasca. I-a ciuruit din usa. A urcat apoi treptele, a trecut de parter si, a ajuns la etajul I, unde s-a impuscat. Ancheta e condusa de Parchetul Militar Teritorial Oradea. Procurorul Aurel Gales, subliniind gravitatea acestei tragedii, a declarat ca sunt cautate toate indiciile si probele (de la marturii, la inscrisuri), pentru a stabili ce anume a declansat acest masacru si daca responsabilii din unitatea respectiva au respectat cu strictete regulamentele militare menite sa evite asemenea incidente cumplite.
Nu in ultimul rand, ancheta, care se anunta a fi deosebit de complexa, are de stabilit si gradul de discernamant al criminalului, compatibilitatea sa nu numai cu incorporarea intr-o unitate militara, ci si cu incredintarea unor misiuni de maxima raspundere si periculozitate. Pentru ca cinci vieti tinere nu se pot sfarsi dintr-o „tragica intamplare”.
Psihoza de tip paranoid
„Mi-e greu sa cred ca tanarul era drogat, ca in armata pot patrunde persoane care folosesc halucinogene si, chiar daca ar fi fost asa, tot nu pot pune pe seama unui astfel de consum comportamentul jandarmului. Pot spune ca in cazul tanarului era vorba de un debut medico-legal al psihozei de tip paranoid. Selectia la incorporare si controalele periodice psihiatrice, la trei sau macar sase luni, sunt primele masuri pe care Ministerul Apararii si Ministerul de Interne ar trebui sa le ia. Am toata compasiunea pentru viata tinerilor care au murit, pentru suferinta familiilor lor si, in acelasi timp, ii inteleg pe cei care nu au curajul sa mearga in armata. A devenit mai periculos sa faci armata la Baia Mare decat sa pleci in Irak”, a declarat agentiei Mediafax medicul psihiatru Florin Tudose (foto), seful Clinicii de psihiatrie din cadrul Spitalului universitar Bucuresti.