Tradiția spune că, de Paște, românul trebuie să mănânce carne de miel. Și cum suntem un popor de tradiționaliști, de la familie până la obiceiuri, respectăm această cutumă, așa că mergem, cu câteva zile înainte de Paște, să cumpărăm carne de miel, din târguri sau din halele piețelor. Piața Obor din Capitală este și ea căutată de cei care vor să cumpere miel pentru masa de Paște.
În hala veche din Piața Obor, carnea de miel este ținută la vedere, pe mese pline de sânge și în praful ce se ridică de la sutele de persoane care se înghesuie să cumpere ce cred că le mai trebuie pentru o masă tradițională de Paște.
În pungi de plastic stau pregătite pentru vânzare organe și mațe pentru drob, lângă acestea sunt puse grămadă pulpe de miel, coaste și alte bucăți de animal, tranșate chiar în fața cumpărătorului de un măcelar.
În mijlocul standurilor sunt așezate galantare duble, pe câte două rânduri. Oamenii așteaptă la coadă, în liniște, până le vine rândul să cumpere carnea de miel, care costă 20 de lei kilogramul. Cumpără fără să vadă prea bine ce, bagă în cărucioarele de cumpărături și apoi merg spre următoarea coadă.
În aceste zile de dinaintea Paștelui, când tot omul gospodar merge la cumpărături, în hala veche din Piața Obor trebuie să dai din coate pentru a răzbi.
Încă de la intrarea în hală se simte mirosul puternic de carne stătută, iar când intri pe culoarul de doi metri, se vede o remorcă ruginită, în care stau, pe cartoane, aliniați, miei sau berbecuți. Un detaliu care pare că nu îi impresionează pe cumpărători, care sunt preocupați să își completeze lista de cumpărături pentru masa de Paște.
Alți comercianți au împrumutat cărucioare de la hipermarketurile din zonă și au cărat în ele miei, apoi le-au pus lângă mesele pe care țin carnea.
În altă parte a pieței, carcase de miel stau agățate, pentru a putea fi văzute mai bine de cumpărători. La nici doi metri de această imagine, stive de lăzi pline cu bucăți de carne de miel stau în calea cumpărătorilor care se uită, pun mâna să verifice consistența și cumpără sau pleacă mai departe să caute carnea cea mai bună pentru masa de Paște.
Aproape toți cei care vând carne de miel în hala veche din Piața Obor fac de toate: taie, preiau comanda și iau banii de la cumpărători. În toată graba și agitația din hala de carne, nu toți vânzătorii au timp să lucreze cu mănuși, așa că bagă carnea în pungi, se șterg repede pe palme de halat și apoi iau banii.
Autoritățile sanitar-veterinare ne atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă carnea de miel vândută în condiții improprii, neigienice.
Citește și: