Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj.

Cele 23.762 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din comunele Amărăștii de Sus, Băilești, Bârca, Bistreț, Botoșești Paia, Braloștița, Bulzești, Ghercești, Gighera, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Orodel, Ostroveni, Piscu Vechi, Plesoi, Podari, Poiana Mare, Radovan, Robănești, Sălcuța, Seaca de Pădure, Urzicuța, Valea Stanciului și Vela.

Lucrările au început în anul 2018 și au vizat o suprafață totală de 16.103 hectare. Noile cărți funciare au fost predate primarilor celor 24 de comune de către directorul OCPI Dolj, Mihai Cilibiu.

În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, patru sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 105 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

În aplicarea programului, județul Dolj se află pe primul loc la nivel național. Numai în 2019, aici au fost înregistrate gratuit peste 83.000 de cărți funciare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.