De câteva săptămâni, mai mulți locuitori dintr-un cartier al oraşului Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, se plâng că sunt intoxicaţi de rumeguşul care zboară de pe o platformă industrială din apropiere. Pulberea fină intră în case, se depune pe rufele lăsate la uscat şi acoperă maşinile.
Astfel, la fiecare rafală de vânt, valuri de rumeguş învăluie 20 de blocuri şi zeci de case din respectivul cartier, iar pulberea provine de la un combinat de prelucrare a lemnului aflat la câteva zeci de metri de locuinţe.
După ce mai mulţi localnici au postat filmuleţe pe reţelele sociale cu rumeguşul care le intră în case, Garda de Mediu Mehedinţi s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Comisarii de mediu au descoperit zeci de mii de metri cubi de pulbere de rumeguş în spaţiu deschis, în curtea combinatului, relatează Digi 24.
"Există posibilitatea ca în anumite condiţii meteorologice, vânt puternic şi o anumită direcţie a vântului, particulele fine să fie antrenate în atmosferă şi implicit în zonele locuite", a declarat Eugen Beţiu, comisar Garda de Mediu Mehedinţi, pentru sursa citată.
La firma acuzată de poluare nu a început încă activitatea, după sărbătorile de iarnă, dar comisarii de mediu vor dispune măsuri, la începutul săptămânii viitoare, când vor avea o întâlnire cu administratorii societăţilor de prelucrare a lemnului.
Anul trecut, în luna septembrie, a izbucnit un incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului din Drobeta Turnu Severin.