La 11 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, ţara noastră preia, în premieră, Preşedinţia Consiliului UE. S-a vorbit mult despre acest eveniment important pentru noi, mai ales în lumina recentelor scandaluri politice care au tot readus în prim-plan întrebarea: este România pregătită pentru această responsabilitate?
Evenimentul va presupune un efort logistic uriaş pentru ţara noastră. Capitala va deveni un furnicar de funcţionari şi demnitari europeni pentru următoarele șase luni.
Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul UE va avea loc joi 10 ianuarie 2019, la Ateneul Român.
Libertatea vă explică ce înseamnă pentru România această preşedinţie şi ce poate câştiga ţara noastră în următoarele șase luni.
Mai puţin titrat decât celelalte instituţii europene, Consiliul este, alături de Parlamentul European, parte a procesului legislativ din Uniune.
În această instituţie sunt reprezentate direct cele 28 de ţări, prin guvernele lor. Nu sunt însă 28 de membri ai Consiliului. Asta pentru că nu există o singură entitate, ci mai degrabă 10 "variante" ale Consiliului, unde se reunesc, în funcţie de problemele discutate, miniştrii de Finanţe, miniştrii de Justiţie, miniştrii Educaţiei şi tot aşa.
Aceste Consilii de miniştri stabilesc probleme europene diverse, dar, ca regulă generală, se poate spune că ele sunt responsabile cu o politică europeană comună în diverse domenii-cheie.
O odată la șase luni, o altă ţară primeşte preşedinţia acestui organism. Asta înseamnă că România, de la 1 ianuarie, până la 1 iulie, va sta în capul mesei şi va decide prioritatea subiectelor de discuţie.
Va decide ce, când şi cum se va discuta. Şi va avea responsabilitatea de a găsi compromisuri între interesele a 27 de state membre, plus Marea Britanie, care este încă membru, atunci când există divergenţe cu privire la direcţia în care merge Uniunea Europeană.
Iar de acest lucru va trebui să se ocupe, zilnic, timp de 6 luni, autorităţile române, de la Guvern, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, până la ministere şi alte instituţii centrale.
Având în braţe întreaga responsabilitate cu privire la marile dosare ale Uniunii Europene, ţara noastră va avea multe oportunităţi în aceste șase luni. Lucrând îndeaproape cu celelalte state membre, putem să ne creştem prestigiul, să arătăm că suntem negociatori buni, că avem viziune.
Putem, efectiv, schimba părerea tuturor celorlalte 27 de state membre în favoarea noastră. Într-o oarecare măsură, putem pune accent pe subiectele care ne interesează pe noi, ca ţară. Riscurile sunt însă cel puţin la fel de mari.
O preşedinţie eşuată poate pune România "pe butuci" în Uniunea Europeană, ca putere, credibilitate şi influenţă. Iar România preia această preşedinţie într-un moment de cumpănă.
România va deţine şefia Consiliului în cele șase luni în care Marea Britanie negociază ultimele detalii referitoare la ieşirea din Uniunea Europeană.
Ziua de 29 martie 2019 va fi, probabil, definitorie: atunci va pleca efectiv Marea Britanie din UE, cu sau fără un plan de rezervă. Iar România va fi acolo, în capul mesei, când se va întâmpla acest lucru.
Sunt şi alte dosare uriaşe care trebuie gestionate: