"Ceea ce ştim este că avionul Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă sol-aer. Ea a fost trasă de la sol dintr-o zonă controlată de separatişti şi unde ucrainenii nu utilizau arme antiaeriene în acel moment. De aceea, noi am conchis că Vladimir Putin şi ruşii sunt vinovaţi de această tragedie", a declarat presei Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit Reuters.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care a decolat pe 17 iulie de pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, a fost doborât cu o rachetă având 298 de persoane la bord, dintre care 193 de olandezi, iar acuzațiile se îndreaptă în special spre separatiștii proruși care dețin controlul asupra estului Ucrainei.