Casă prăbuşită în stradă, după furtună, la Dej. Locuința de pe strada Nicolae Iorga era veche, de aproape 100 de ani. Strada este închisă și există pericolul prăbușirii unui alt imobil din imediata apropiere.
Alarma s-a dat în jurul orei 9. Casa prăbușită este un imobil vechi de aproape 100 de ani, iar din fericire, nu au fost victime, însă putea fi o adevărată tragedie dacă ar fi fost pietoni pe trotuar.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii dejeni, reprezentanți ai Primăriei Dej, dar și angajați ai companiilor furnizoare de electricitate și gaz. De asemenea, Primăria a trimis un buldoexcavator pentru a elibera strada de moloz, potrivit Observator.tv.
O furtună violentă a lovit Iaşul, sâmbătă dimineață. În doar câteva minute principalele bulevarde ale oraşului, au fost inundate de la ploaia abundentă.
Citește și