Roberts si Gibson vor primi acesti bani numai pentru ca joaca in respectivele filme. Ei mai au insa si o parte din profiturile pe care le aduc productiile. Si nu este vorba de un film care aduce cateva milioa-ne, ci sute. Daca „Patriot” este un succes – cum a fost „Erin” – si cel mai probabil asa va fi, Gibson isi va dubla castigul.
Vedetele cele mai importante de pe lista Hollywoodului – Gibson, Roberts, Cruise, Hanks sau Carrey, de exemplu – au fiecare cate un contract de „participare”, care le da dreptul la un procentaj (de regula 10-20 la suta) din fiecare dolar castigat de acel film.
Si asta daca nu fac altceva decat sa joace! In cazul in care participa la promotie, lucrurile se schimba. In favoarea lor, desigur. Unele din contractele acestor intelegeri din culise au fost facute publice cand s-a aflat ca Tom Cruise a castigat peste 70 de milioane de dolari pentru „Misiune imposibila”, la care a lucrat si ca producator, ceea ce i-a adus un uimitor procent de 25 la suta din incasari, o suma pe care a imparti-t-o cu partenerul sau, Paula Wagner.
Unele mari vedete, ca Tom Cruise sau Bruce Willis, primesc procente de peste 15 la suta. Pentru „Al saselea simt”, Willis a incasat 50 de milioane din cele 600 aduse de film (studioul a avut cam 300 de milioane din acestea), cu o combinatie de 20 de milioane salariu, 17 procente din incasari si partea sa din vanzarile de casete video – si filmul inca mai ruleaza in multe orase americane, ca sa nu mai vorbim de strainatate. Desigur, cu cat mai mare este vedeta, cu atat mai mare este partea sa din profit. Tom Cruise a profitat chiar si de vanzarile de casete video cu „Jerry Maguire”, depasind procentul de 15 la suta al superstarului.
Altor vedete le place riscul. Ele renunta la salariul fix pentru procente din incasari incepand cu prima zi de rulare. Un exemplu este Jack Nicholson, care a negociat primul contract de acest gen, la „Batman”. El a renuntat la salariu si cerut un procent din incasari si din vanzarile de produse adiacente. Desi a avut un rol secundar in acest film, el a castigat peste 50 de milioane de dolari.
Dar nu numai actorii gandesc in acesti termeni. Cand vine vorba de bani, Steven Spielberg este la fel de important ca cele mai mari vedete de la Hollywood. Ca producator si regizor, el poate cere 50 la suta din incasarile filmului. In riscantul proiect „Saving Private Ryan” nici Spielberg si nici Tom Hanks nu au vrut nici un ban inainte. In schimb, ei au fost de acord sa primeasca 35 la suta din inca-sarile filmului, ceea ce in cazul lui „Ryan” a insemnat cam 50 de milioane de dolari fiecare.
James Cameron, cu al lui „Titanic”, care a depasit cu mult bugetul prevazut initial, nu a primit decat 25 de milioane la niste incasari care au atins doua miliarde in intreaga lume. Daca „Titanic” sau „Ryan” ar fi fost un esec in box office, regizorii ar fi lucrat pe gratis.
Nu de mult, cineva se intreba de ce Tom Cruise nu apare alaturi de vedete feminine de talia lui, ca Julia Roberts sau Meg Ryan. Raspunsul e simplu: Roberts si Cruise impreuna i-ar costa pe producatori cam 40 de milioane de dolari salariu, plus 25-30% din incasarile filmului.
In plus, vedetele care pot face succesul unui film cer (si primesc intotdeauna) un „salariu suplimentar” de 4-5 milioane de dolari pentru personalul lor, asistenti, antrenori, bucatari, piloti de avioane private si asa mai departe.
Studiourile negociaza astfel de contracte incat procentajul din incasari pe care trebuie sa-l primeasca un actor sa nu depaseasca 25 la suta. Deci daca Spielberg si Cruise vor foarte mult sa lucreze impreuna, asa cum fac in „Minority Report” trebuie sa renunte la pretentiile lor obisnuite.(Traducere si adaptare dupa E!Online de Irina Durlut)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.