Un bărbat care a atacat în trafic un șofer cu o macetă a fost pedepsit doar cu o amendă de către Judecătoria Brăila. Magistratul care a judecat dosarul a considerat că agresorul s-a apărat. În acest caz, victima, care nu a ripostat în niciun fel, a avut nevoie de 60-65 de zile de spitalizare, relatează DeBrăila.
Judecătoarea Cristina Coarnă l-a condamnat, pe 30 mai 2024, pe bărbatul care a lovit cu maceta la câte o amendă de 600 de lei pentru fiecare dintre cele două infracțiuni.
Este vorba despre lovirea și alte violente și tulburarea ordinii și liniștii publice. În final, acesta a rămas cu o condamnare la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 800 de lei – prima amendă și o treime din cea de-a doua.
Judecătoarea afirmă că „scuza provocării nu se poate reține în acest caz”, iar argumentele pentru care inculpatul a primit o pedeapsă simbolică sunt hilare, arată sursa citată.
„Există o disproporţie între acţiunea de lovire a inculpatului de către persoana vătămată când acesta se afla la volan şi reacţia inculpatului de utilizare a macetei”, noteaza Coarnă.
Stabilind totuși disproporția, judecătoarea din Brăila continuă să arate că atacatorul cu macetă poate fi condamnat doar la plata unei amenzi penale de 800 de lei: a manevrat maceta „în mod defensiv”.
Judecătoarea Cristina Coarnă a ajuns în atenția opiniei publice prin prisma deciziei de eliberare din arest preventiv a unui pedofil. Iată cum a justiificat această decizie:
„Faptele inculpatului nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii, ieşiri în stradă sau proteste în presă.”
Tep45pg 19.06.2025, 20:55
Cu alte cuvinte unul s-a aparat cu maceta de un infractor atacator.
MEGU 19.06.2025, 21:08
Madam Coarna este o judecatoare care favorizeaza infractorii.