Statul Islamic a pierdut aproape jumătate din teritoriul pe care a reușit să-l cucerească în Irak, a anunțat Pentagonul. Departamentul american al Apărării a afirmat însă că pierderile sunt mai puțin importante în Siria.

Astfel, ISIS a pierdut „aproximativ 45%” din teritoriul cucerit în Irak, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. De partea cealaltă, când vine vorba despre Siria, cifra se află undeva „între 16 și 20%”, a mai spus oficialul.

În iunie 2014, Statul Islamic a lansat o ofensivă în Irak, unde a cucerit teritorii întinse la vest și nord de Bagdad, apoi capitala provinciei Al Anbar, Ramadi, în 2015.

De atunci, armata irakiană, milițiile și forțele kurde au recâștigat terenul pierdut în nordul Irakului și în provincia Al-Anbar, recucerind mai ales Ramadi și orașul Hit.

Cu toate acestea, Statul Islamic este capabil să comită atentate sângearoase în teritoriile controlate chiar de forțele irakiene. Săptămâna trecută la Bagdad, gruparea jihadistă a revendicat, într-o singură zi, trei atentate care s-au soldat cu aproape 100 de morți.

În Siria, ISIS a pierdut teren în special în nord-estul țării, sub presiunea kurzilor sirieni și grupurilor locale aliate susținute de coaliția internațională.

Statul Islamic a pierdut de asemenea Palmira în martie în fața forțelor guvernamentale susținute de Rusia, dar a reușit săptămâna trecută să izoleze orașul prin tăierea accesului spre exterior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.