Bianca a părăsit aseară Bucureştiul, fuga ei fiind surprinsă de fotoreporterii Libertăţii. Frumoasa blondă, plânsă toată, şi-a luat mai multe genţi şi căţelul şi, împreună cu o prietenă, s-a îndreptat, probabil, spre Petroşani, oraşul ei natal.
Scandalul a izbucnit după ce apetisanta asistentă de la “Un show păcătos” a fost surprinsă de paparazzi în timp ce-l vizita acasă pe Adrian Cristea, fotbalistul lui Dinamo. Cătălin Botezatu, aflat în mijlocul repetiţiilor pentru “Dansez pentru tine”, de la PRO TV, a făcut o criză de nervi şi i-a dat papucii.
A fost infidelă?
“Totul s-a produs când am aflat de noua ei escapadă, pe care a ştiut să o motiveze cu zâmbetul pe buze. Am urcat-o pe un piedestal pe care nu e capabilă să se menţină. Nu ştiu dacă s-a întâmplat ceva între ea şi Cristea. E mai puţin important decât teatrul ieftin pe care îl joacă, aşa cum s-a întâmplat la Capatos în emisiune. Am rugat-o ca în perioada în care eu mă antrenez pentru «Dansez» să nu-mi creeze probleme. Nu aveam nevoie de scandaluri şi pot să spun că Bianca a pierdut un om care a ajutat-o la bine şi la rău. Am ţinut foarte tare la ea, am iubit-o enorm, dar nu pot să trec peste ce s-a întâmplat. Gata, nu mai există pentru mine! Sunt multe blonde, roşcate, brunete care pot deveni ale lui Bote. N-ar trebui să uite asta”, a declarat Cătălin pentru Libertatea, precizând, totodată, că nu mai există cale de împăcare între cei doi.
Blonda a avut o cădere nervoasă
Aflând că a fost trimisă la “plimbare”, Bianca a avut o cădere nervoasă, în direct, la “Un show păcătos”, de la Antena 1, şi a leşinat. Panicată, cu ochii în lacrimi şi cu antecedente suicidale (aşa cum declarase în urmă cu 10 ani la “Din Dragoste”), Bianca, atunci când s-a trezit din leşin, a putut doar să îngâne: “Ce rost mai are să trăiesc? El (Botezatu, n.r.) e viaţa mea”.
Mai mult, conform blogului prezentatorului emisiunii “Agentul VIP”, de la Antena 2, cristibrancu.ro, Bianca, despărţindu-se de Bote, nu va mai putea pleca nici la Hollywood şi va pierde foarte mulţi bani din contractele pe care designerul i le aducea. Mai mult, Brancu e convins că Bianca va fi nevoită să se întoarcă în Petroşani.
Au ţinut-o din ceartă în ceartă
Relaţia dintre Cătălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu a fost plină de certuri şi scandaluri, cei doi având o legătură de mai mult de un an pe cât de pasională, pe atât de zbuciumată. Prima mare ceartă a apărut anul trecut, în noiembrie, în momentul în care Bianca a acceptat să pozeze pentru Playboy, Bote declarându-se împotriva acestei iniţiative.
Cu toate acestea, a iertat-o, iar pictorialul apetisantei blonde a înnebunit România. La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, la Târgul de Nunţi de la Romexpo, din Bucureşti, designerul s-a certat din nou cu Bianca, pentru că nu i-a ascultat sfaturile în ceea ce priveşte o prezentare de modă.
În această lună, neştiind că Bote i-a organizat o petrecere de proporţii la Bamboo, Bianca s-a supărat pe creatorul de modă, care i-a spus, probabil în glumă, că nu va fi alături de ea la eveniment. Acum o săptămână, cei doi au avut o dispută înfiorătoare din cauză că frumoasa blondă a postat pe contul ei de Facebook o fotografie parcă desprinsă din filmele erotice, în care era împreună cu Cătălin.
Mutu şi Cristea îşi pasează femeile?
Prieteni buni, Adrian Mutu (31 de ani) şi Adrian Cristea (26 de ani) par să nu ezite să îşi împartă şi femeile. În luna octombrie a anului trecut, cu câteva zile înaintea meciului cu Austria, cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii ziarului Libertatea petrecând, până la ora 3.00 dimineaţa, într-un restaurant de fiţe din Bucureşti, în compania fotomodelului Cristina Ţintilă şi a cântăreţei Alina Ghidarcea. Ultima frumuseţe “combinată” de cei doi crai ai naţionalei este Bianca Drăguşanu.
Mai întâi, “Blonda lui Bote” a fost fotografiată în compania prietenului lui Mutu la Florenţa. Săptămâna trecută, zvonurile unei relaţii între jucătorul Fiorentinei şi Bianca au fost întărite de faptul că cei doi au fost surprinşi la un hotel din Bucureşti. Acum câteva zile, Bianca a fost fotografiată în timp ce se afla acasă la Adrian Cristea. (Gabriel Cimpoiaşu)
Ana Maria Prodan şi Vasile Turcu o desfiinţează pe blondă
Vasile Turcu, unul dintre acţionarii de la Dinamo, e încântat de isprava fotbalistului Adrian Cristea. “Adrian are cocoşelul tare, e bun! Asta e, a reuşit să «o spargă» şi pe blonda lui Bote, «a picat» şi asta… Sper să fie la fel de bun şi pe terenul de fotbal”, a declarat, pentru Libertatea, Vasile Turcu. “Bote a făcut-o prinţesă şi ea face tot ce a învăţat. Ea e nimeni pentru ce a făcut, dar cred că Bote şi-a dorit să îşi găsească o femeie. E greu să faci dintr-o fetiţă de la ţară o prinţesă. Bianca nu are creier, când am văzut-o aseară îmi venea să vomit, nu are nici o scuză. Nu poţi să intri în casă la Cristea şi să zici că l-ai vizitat. Mutu nu a avut nicio treabă cu Bianca, pentru că el are pretenţii de la o femeie”, a spus Ana Maria Prodan, la “Şueta lui Bahmu” de la Kanal D.