Bărbatul de 74 de ani care făcea dializă avea simptome, tuse și febră, încă de luni, când a ajuns la Universitar. El s-a stins azi la “Victor Babeș”, după ce abia vineri a fost confirmat cu COVID-19.
Libertatea a obținut un document medical cu analizele bărbatului mort azi de coronavirus, al doilea deces din România. Primul fusese bărbatul din Filiași stins la Craiova puțin mai devreme.
Bătrânul avea simptome de coronavirus încă de luni, însă nu a fost testat decât pentru virusul gripal tip A și virusul gripal tip B, ambele ieșind negative.
Buletinul de analize este datat 16.03.2020. În document, bărbatul nu este considerat urgență. El a fost internat în secția de nefrologie, salonul numărul 22, alături de alți pacienți.
Vineri, bărbatul de 74 ani a fost confirmat cu coronavirus.
Din informațiile Libertatea, bătrânul decedat azi fusese refuzat de o clinică privată de dializă pe nume Diaverum, fără legătură cu infecția coronavirus, înainte de a ajunge la Universitar.
Azi, managerul Spitalului Universitar, Adriana Nica, a devenit primul șef de spital schimbat în timpul crizei coronavirus.