La sfârşitul lui aprilie, anul trecut, soţii Huang Qinglu (28 de ani) şi Jiang Qinglian (29 de ani) au dispărut fără urmă pe drumul dintre locuinţa lor din Ilfov şi Complexul comercial Europa, unde aveau o afacere.

Ucişi pentru bani?4301-223638-8editiesp.jpg

Două săptămâni mai târziu, maşina celor doi – un Volkswagen – e găsită abandonată pe o stradă din sectorul doi al Capitalei. Nici un semn, nici o urmă cât de mică însă, care să îi ducă pe poliţiştii bucureşteni de la “Omoruri”, care au preluat cazul, la asiaticii intraţi parcă în pământ. Autoturismul era “curat”.

Cum în spatele misterioasei dispariţii s-a ţesut o poveste cu iz de răzbunare şi de reglări de conturi în cel mai pur stil asiatic, cu o miză de trei milioane de euro, s-a conturat şi pista unui dublu asasinat la comandă pus la cale de mafia chinezească.

De aceea, ne-au spus surse apropiate rudelor tinerilor, pe fir ar fi intrat şi agenţi secreţi chinezi care, din interiorul comunităţii asiaticilor – pentru străini un adevărat zid de netrecut al tăcerii – încearcă să afle dacă Huang şi Jiang au fost căsăpiţi pentru milioanele de euro care ar fi trebuit să se întoarcă în propriile buzunarele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.