În timp ce alte fete de vârsta ei nu au nici o grijă, o elevă de 13 ani din comuna Movileni va deveni, în scurt timp, mamă. Familia fetei susţine că minora a fost violată, chiar la şcoala unde învaţă, dar a păstrat tăcerea până zilele trecute. Directoarea şcolii din Movileni, Ionela Beică, spune că s-a autosesizat, după ce colegii fetei de clasă i-au semnalat că minora s-a îngrăşat foarte mult şi că ar fi însărcinată. “Noi am auzit nişte zvonuri săptămâna trecută şi am încercat să stăm de vorbă cu fata, dar ea a negat că ar fi gravidă. Însă, mama ei a venit ieri şi ne-a anunţat că aceasta e însărcinată. Ne-a spus că fiica ei i-a povestit că, în luna noiembrie, ieşind de la ore, s-a aşezat pe o piatră în curtea şcolii şi de acolo ar fi fost dusă în spatele instituţiei de doi indivizi, unde a fost violată. Noi am anunţat toate autorităţile”, a declarat directoarea. Adolescenta se află acum internată la Secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Fata, aşteptată să dea declaraţii la Poliţie

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, după ce a primit o sesizare de la Primăria Movileni. “Aşteptăm ca fata să fie externată pentru a-i fi luate declaraţii, să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat acolo”, a spus comisarul-şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.