Ce cuprinde Acordul Politic Național, propus de preşedintele Klaus Iohannis partidelor parlamentare

Comentează

Preşedintele Klaus Iohannis le-a propus, miercuri, partidelor din Parlament, un Acord Politic Naţional, pentru consolidarea parcursului european.

LIBERTATEA vă prezintă textul Acordului trimis de şeful statului partidelor:

"ACORD POLITIC NAȚIONAL pentru consolidarea parcursului european al României

România este o democrație vie și vibrantă, în care cetățenii sunt activ dedicați apărării libertății, păstrării și respectării regulilor și principiilor unui stat de drept autentic, precum și continuării luptei împotriva corupției;

Românii își doresc aprofundarea integrării în Uniunea Europeană, așa cum demonstrează cu claritate rezultatele votului din data de 26 mai 2019;

România rămâne profund atașată principiilor și valorilor europene. Nu există altă opțiune pentru țara noastră decât aceea a consolidării democrației și a statului de drept. Un stat de drept slăbit, fără o justiție independentă și cu instituții ale căror atribuții în combaterea corupției sunt amputate, fără respectarea principiului cooperării loiale și constructive între instituțiile statului înseamnă, de fapt, mai puțină prosperitate și securitate pentru cetățeni și o frână în dezvoltarea României;

Într-un stat de drept veritabil, într-o democrație consolidată, așa cum își doresc românii să fie țara lor, amendarea cadrului legislativ trebuie realizată prin respectarea unor cerințe esențiale precum transparența, predictibilitatea, realizarea unor ample consultări cu profesioniștii și instituțiile direct vizate și, în primul rând, consensul social.

Având în vedere că:

  • independența judecătorilor și procurorilor și eliminarea oricăror ingerințe politice în actul de justiție reprezintă fundamentul unui stat de drept, iar de la acest principiu nu se poate abdica,
  • independența judecătorilor și procurorilor și eliminarea oricăror ingerințe politice în actul de justiție reprezintă fundamentul unui stat de drept, iar de la acest principiu nu se poate abdica,
  • este obligatorie eliminarea oricăror influențe ale factorului politic în activitatea judiciară sau în gestionarea carierei magistraților și excluderea oricărei posibilități a autorităților executive de a interveni asupra activității lor de natură jurisdicțională,
  • progresele României în consolidarea independenței sistemului judiciar, a luptei anticorupție și a asigurării unei funcționări eficiente a sistemului judiciar trebuie să continue,

Ținând cont de:

  • voința suverană a cetățenilor români în favoarea statului de drept și împotriva modificărilor de natură să afecteze independența sistemului judiciar, exprimată ferm și fără echivoc la referendumul național din data de 26 mai 2019,
  • statutul României de țară membră a Uniunii Europene și de angajamentele asumate în acest sens, inclusiv din perspectiva respectării principiilor și a valorilor fundamentale ce stau la baza Uniunii Europene,
  • recomandările Comisiei Europene din rapoartele privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, ale Comisiei de la Veneția și ale GRECO,
  • solicitările asociațiilor din sistemul judiciar și ale organizațiilor civice,

NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca toate acțiunile noastre să fie îndreptate în direcția respectării pe deplin a principiilor, valorilor europene, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a democrației și a statului de drept, a interesului public al cetățenilor, care sunt singura sursă legitimă a puterii democratice. Numai astfel vom putea asigura prosperitatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri. Apărarea acestor drepturi și valori va fi o prioritate absolută pentru noi.

În acest sens, în acțiunile noastre viitoare, vom urmări realizarea cu celeritate a următoarelor obiective:

  • Transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție.
  • Transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
  • Transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice.
  • Revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO.
  • Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene.

De asemenea, ne angajăm să transpunem în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării - atât în țară, cât și în străinătate – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.

NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca în toate luările publice de poziție și în acțiunile întreprinse să sprijinim aprofundarea integrării în Uniunea Europeană și consolidarea proiectului european, precum și întărirea relației transatlantice, neexistând nicio incompatibilitate între continuarea integrării europene și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, și să nu ne exprimăm contrar acestor linii de acțiune, principii și valori esențiale pentru România și cetățenii săi"

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
pelerinaj-sfanta-parascheva-2026 (10)
Analiză
07:00
Cine sunt oamenii de la coada Sfintei Parascheva și ce îi aduce la Iași: „Avem nevoie să nu ne purtăm singuri poverile”
Parizer de porc tăiat felii
06:40
Parizer de porc pe etichetă, dar nu și la analizele de laborator: Cum a transformat o fabrică porcul în pui
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Cine este Dan Neculăescu
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
07:39
Atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului: cel puțin doi morți, zeci de răniți și o centrală energetică lovită. Ucraina acuză lipsa avertismentelor aliaților
07:37
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 14 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj, Timișoara, Constanța
07:35
Un român, mama și mătușa sa, arestați în Austria după moartea unui tânăr. Sunt acuzați că i-au vândut plasturi cu fentanil
07:19
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea privind o posibilă pătrundere a unor drone în spațiul aerian
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?