Rezultatele studiului au fost prezentate de ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, în care au avut loc discuții pe legea salarizării.

Ce efecte are creșterea salariului minim asupra sărăciei

Studiul, realizat de Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, a luat în calcul mai multe scenarii posibile privind raportul dintre creşterea salariului minim şi cea a salariului mediu. Efectele asupra veniturilor ale creşterii salariului minim au fost evaluate ca pozitive, însă în anumite cazuri creşterea salariului minim va determina o scădere a beneficiilor sociale în cazul anumitor gospodării care nu ar mai fi eligibile pentru anumite forme de sprijin acordate de stat, potrivit News.ro.

Mai departe, studiul a arătat că efectele asupra sărăciei vor fi mici în cazul majorării salariului minim întrucât ponderea salariaţilor săraci este redusă. De exemplu, la o creştere de 10% a salariului minim, rata sărăciei în muncă va scădea cu 5,4%.

Ce efecte are creșterea salariului minim asupra productivității

În cazul firmelor, efectele creșterii salariului minim ar fi de mai multe tipuri. Astfel, majorarea salariului minim ar duce la o creștere a muncii la negru și la o reducere a productivităţii, generată de creşterea cheltuielilor cu forţa de muncă.

Creşterea salariului minim afectează firmele mici şi foarte mici, lucru arătat de faptul că acelea care s-au închis aveau o pondere foarte mare de angajaţi care primeau salariul minim pe economie.

Discuții pe tema salariului minim

Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, au discutat luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017.

Executivul a solicitat partenerilor sociali, sindicate și patronate ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2017, urmând ca până la finalul mandatului, Guvernul să stabilească noul salariu minim.

Începând de anul viitor, nivelul salariului minim ar urma să fie stabilit printr-un mecanism de calcul la care lucrează în prezent un grup de experți independenți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.