Comisia Europeană a revenit astăzi cu un răspuns pentru ziarul Libertatea, după ce, cu o zi în urmă, a spus că nu comentează pe marginea documentului prin care erau cerute informații despre stadiul în care se află procesele unor inculpați celebri din România. Executivul european spune că documentul făcea parte din ,,schimburile tehnice obișnuite în cadrul MCV”, dintre guvernul României și Comisie. 

,,A fost parte, în urmă cu mai mulți ani (2012), din schimbul normal de mesaje tehnice în cadrul MCV, cu referire la criteriul 3 care vorbește despre ‘consolidarea progresului, continuarea investigațiilor profesioniste, non-partizane în cazul acuzațiilor de corupție la nivel înalt’. Așa cum știți, MCV-ul este un proces, bazat pe tratat, menit să măsoarea progresele făcute de România raportat la un serie de criterii de comun agreate”, a spus Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, pentru Libertatea.

Aceasta este a doua reacție a Comisiei după ce, cu o zi în urmă, a avut un răspuns diferit la solicitarea noastră. ,,În general nu comentăm scurgeri de informații, așa că nu am niciun comentariu anume”, a precizat Comisia, sugerând că documentul nu era public.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Tudorel Toader spună dacă s-au primit la Ministerul Justiției, în perioada 2012-2018, cereri, direct sau în alt context, de la Comisia Europeană, privind persoane cu probleme penale din țara noastră și situația dosarelor acestora, a transmis, luni, șefa Executivului, într-o scrisoare deschisă transmită de Biroul de Presă al Palatului Victoria.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, luni, după ședința conducerii partidului, că Guvernul sau ministrul Justiţiei vor transmite în perioada următoare o scrisoare în care va cere clarificări Comisiei Europene.
Decizia a venit după ce Antena 3 a prezentat o listă de cerinţe ale CE, din anul 2012, în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care cuprindea mai multe nume de politicieni vizați în dosare de corupție. Potrivit sursei citate , în document sunt 21 de puncte, iar la punctul 20 se cere o scurtă descriere a situației curente și să se stabilească pașii următori pentru cazurile de înaltă corupție și care îi cuprind pe: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. Cererea este una imperativă.

Citește și: Tudorel Toader cere oficial desecretizarea protocoalelor dintre Ministerul Public-DNA și SRI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.