Legea antifumat nu pare să-i sperie prea tare pe proprietarii restaurantelor. Acestea speră ca fumătorii ce le treceau pragul să se obişnuiască repede cu noile reguli şi să se adapteze condiţiilor impuse de lege.
După ce legea va fi trimisă spre promulgare de către preşedintele Iohannis, proprietarii localurilor nu au prea multe soluţii la dispoziţie, pentru fumători. Cei cărora spaţiul le permite, pot amenaja, în faţa restaurantelor sau barurilor, spaţii speciale, încălzite, pentru fumători sau, în cazul în care dispun de balcon, îl pot transforma îl loc destinat celor care fumează.
Oricum ar fi, patronii localurilor sunt pregătiţi să respecte controversata lege.
„Cred că prea multe soliţii nu sunt. Aşa că toată lumea şi toate instituţiile trebuie să se conformeze. Locurile de fumat pot fi amenajate la nivel de balcon sau în faţa restaurantului. Avem exemplu din ţările europene care au interzis deja fumatul în restaurante. Din primele luni este clară o scădere a consumului. Apoi, oamenii se adaptează şi vor reveni la local. Va fi mai bine şi ca atmosferă. Nu va mai fi fum”, a declarat, pentru adevărul.ro, patronul unui lanţ de restaurante.
Un alt proprietar al unui local din Bucureşti a început deja să obişnuiască fumătorii cu noua lege. Cel mai mulţi au înţeles şi s-au adaptat noilor condiţii. „Noi am testat acest lucru acum şase luni. Am luat scrumierele de pe masă. Cei care insistau să fumeze erau poftiţi pe un hol. Dacă insistau li se aducea scrumiera. Dar majoritatea au înţeles acest lucru. Majoritatea clienţilor au fost în state europene în care stiu că nu se fumează în restaurante. Aşa va fi şi la noi. Unde ne permite spaţiul facem spaţii afară. Dar în local nu se va mai fuma”, a punctat acesta, potrivit sursei mai sus citate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro