Perioada ideală de aşteptare înaintea trecerii la următorii paşi, după ce ai trimis CV-ul, este de o săptămână, iar cea mai bună şi mai sigură modalitate este e-mailul. Dar şi aici există câteva reguli de respectat:
– Scrie-ţi numele complet şi denumirea jobului la care te-ai înscris în linia de Subiect a e-mailului.
– Repetă, în manieră profesională, care sunt interesul şi calificările tale pentru acest job.
– Ataşază e-mailului CV-ul tău, pentru ca angajatorul să nu fie nevoit să caute prin vechile emailuri pentru a-l găsi.
– Include numele tău complet şi în denumirea fişierului care conţine CV-ul.
– Verifică atent conţinutul e-mailului, înainte de a-l trimite, ca să nu cuprindă greşeli.
Şi telefonul e o metodă bună, dacă înainte de a apela angajatorul îţi stabileşti ce vrei să discuţi cu acesta. Odată iniţiat apelul:
– Fii scurt şi la obiect. Prezintă-te, aminteşte-i angajatorului că ai trimis un CV şi, de asemenea, menţionează care este jobul care te interesează. Poţi întreba dacă au primit CV-ul tău şi dacă mai recrutează candidaţi pentru acest post.
– Dacă îţi răspunde robotul telefonic al companiei şi îţi cere să laşi un mesaj, încearcă să suni mai târziu, pentru a discuta personal cu angajatorul sau cu persoana care se ocupă de recrutări.
– Încearcă să scurtezi convorbirea şi nu suna de mai multe ori, sperând că astfel îi vei determina să te contacteze înapoi – vei reuşi doar să îi enervezi pe cei cu care discuţi.

E penibil să insişti

Dacă au trecut câteva săptămâni de când ai trimis CV-ul şi încă nu ai primit nici un răspuns, nu trebuie să-l retrimiţi sperând că vei avea mai mult succes. De cele mai multe ori, angajatorii arhivează CVurile primite şi e posibil să creadă că ai uitat că l-ai mai trimis. În schimb, dacă vrei să te înscrii la un alt job al aceleiaşi companii, poţi expedia acelaşi CV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.