Cea mai căutată femeie din China s-a predat autorităților. De ce a revenit în țară după 13 ani

Comentează

Cea mai căutat femeie din China pentru fapte de corupție s-a predat autorităților și a revenit în țară după 13 ani de când a fugit, relatează BBC News. Yang Xiuzhu este acuzată a deturnat peste 40 milioane de dolari, în perioada în care era viceprimar al unui oraș din China. 

Yang Xiuzhu, în vârstă de 70 de ani, a părăsit China în aprilie 2003. Femeia a fugit din țară după ce procurorii au început o investigație privind presupusa ei implicare în deturnare de fonduri.

În 2014, ea a fost reținută în Statele Unite, după ce a încercat să intre în această țară cu un pașaport fals olandez. Anterior, ea ar fi încercat să obțină azil politic în Franța, Olanda, dar și SUA.

Acum, femeia s-a predat autorităților chineze. Presa chineză a scris că aceasta a decis să revină în țară pentru tratament medical, deoarece a considerat că nu are parte de condiții adecvate în închisorea din SUA în care era închisă.

Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinei (CCDI) a anunțat, însă, că agenții specializate americane au cooperat cu cele chineze în cadrul investigației și au înghețat conturile bancare din SUA ale lui Yang Xiuzhu, potrivit unui comunicat al CCDI.

“Cazul lui Yang Xiuzhu este un rezultat important al cooperării chino-americane în combaterea corupției”, se arată în documentul citat.

Cele mai populare destinații pentru foștii oficiali chinezi care au fugit din țară sunt SUA, Canada și Australia, țări care nu au tratate de extrădare cu Beijingul. În unele cazuri, China trimite agenți în străinătate pentru a-i găsi pe fugari și a-i convinge să revină în țară.

Potrivit unei estimări, în perioada 1995 — 2008, aproximativ 18.000 de foști oficiali chinezi au părăsit țara, după ce au deturnat, în total, 800 de miliarde de yuani (140 de miliarde de dolari).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
19:58
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
21:19
Noul „Resident Evil” cucerește criticii: un film spectaculos și extrem de distractiv, semnat de Zach Cregger
21:15
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
20:50
Polonia a trimis soldați la granița cu Ucraina: „Rusia amenință securitatea întregii Europe”
20:41
Cât ajunge să coste o nuntă în București în 2027. Mirii preferă o zi neașteptată din săptămână și caută ofertele când sunt la muncă
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
20:38
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
19:08
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor