Ceaiul rece cu canabis a fost lansat ieri si in Romania. Numai ca ziua “debutului” noii bauturi nu a fost de bun augur, Agentia Antidrog anuntand ca va incepe o ancheta in acest sens.  

Licoarea, care se gaseste si in Germania, Spania, Elvetia sau Austria, va fi cunoscuta in Romania sub denumirea de C-Ice Swiss Cannabis Tea. Bautura contine pe langa ingredientele clasice ale ceaiului rece si sirop de flori de canepa, dar si THC, o substanta activa din canabis.  Ceaiul, care se adreseaza consumatorilor cu varste cuprinse intre 14 si 50 de ani, e distribuit de firma Depozitul de Vinuri (DDV) si se va comercializa doar in hoteluri, restaurante si cafenele.


„Bautura nu este nociva”, spune distribuitorul


Distribuitorii au dat asigurari inca de la lansare ca bautura nu va crea dependenta pentru ca au fost eliminate toate proprietatile narcotice ale canabisului. “Nu cred ca produsul nostru va declansa reactii negative, atat timp cat in alte tari el e comercializat in „health shops”. Daca astfel de reactii vor aparea totusi, avem de gand sa prezentam fiecare ingredient al produsului in parte, pentru a demonstra ca substanta THC, de exemplu, este dezactivata, iar bautura nu e deloc nociva”, a declarat Dragos Mandreci, Director de marketing si comunicare la DDV.

Chiar in ziua lansarii insa, Agentia Nationala Antidrog a anuntat ca va declansa o ancheta pentru a vedea daca importatorul are autorizatiile necesare comercializarii ceaiului cu cannabis. Mai ales ca in Romania drogurile sunt ilegale, indiferent de concentratie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.