Au trăit cele mai frumoase momente împreună, dar și pe cele mai triste, însă nimic nu i-a despărţit! Un accident îngrozitor de tren l-a lăsat pe Mihai fără picioare când era încă în floarea vârstei, la 35 de ani. În cea mai cruntă perioadă a vieţii lui, Virginia nu s-a clintit de lângă el şi l-a ajutat să ia viaţa de la început, iar zilele trecute au sărbătorit alături de copii şi de nepoţi, nunta de aur.
Ei spun că secretul unei asemenea căsnici este iubirea și munca împreună. ”Așa a dictat Dumnezeu, ca noi să rămânem atâta timp împreună. Am muncit și am trecut prin multe, și bune și rele, şi asta ne-a ținut alături”, ne-a explicat Mihai Gheorghițoaia.
De cealaltă parte, Virginia crede că iubirea puternică pentru sotul ei a făcut ca mariajul ei să nu eșueze timp de 50 de ani. ”Credeți că nu erau cârcotași care mă priveau cu un ochi și mă întrebau de ce mai stau cu el dacă a rămas infirm? Însă niciodată nu m-am gândit la așa ceva, n-aş fi conceput viaţa fără el. Ne-am înţeles tot timpul.Uneori era destul și o privire”, ne-a spus şi doamna.
Deşi a trecut o jumătate de veac de când îşi împarte viaţa cu Virginia, Mihai îşi aminteşte cu lux de amănunte cum s-a născut iubirea lor.
”Ne-am luat din dragoste. Mă îndrăgostisem de ea la un bal într-o iarnă, după ce venisem într-o permisie de la armată”, ne-a spus bătrânul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro