Zborul pe ruta Singapore-Newark, efectuat de Singapore Airlines, se întindea pe 15.343 de kilometri și a fost una dintre primele victime ale pandemiei de COVID-19, fiind suspendată pe 23 martie.

Acum, avioanele se pregătesc să decoleze din nou, cu zboruri programate începând cu 9 noiembrie. Va exista o diferență: aeroportul din Statele Unite pe care aeronavele vor ateriza va fi schimbat. În loc de Newark, statul New Jersey, avioanele vor ajunge pe John F. Kennedy, statul New York. Cursa va crește în lungime cu încă 4 kilometri și va ajunge astfel la 15.347 de kilometri.

Singapore Airlines a anunțat că schimbarea aeroportului va permite un transport mai eficient de pasageri și de marfă. Deși numărul pasagerilor a scăzut, compania estimează o creștere pentru transportul de marfă.

Nu se știe câți pasageri vor zbura pe cea mai lungă rută aeriană din lume, deoarece turiștii nu au voie să intre în prezent în Singapore, fiind permis accesul doar cetățenilor autohtoni, deținătorilor unei vize sau călătorilor din Australia, Brunei, Noua Zeelandă și Vietnam.

La solicitarea unei companii din Singapore, cetățenii din anumite provincii din China, Malaezia, Japonia și Coreea de Sud pot călători în orașul-stat în interes de serviciu.

Zborul Singapore-New York va avea loc de trei ori pe săptămână cu o aeronavă Airbus A350-900.

La bordul avionului vor avea loc 187 de pasageri la clasa economic, 24 la clasa economic premium și 42 la clasa business.

Zborurile Singapore-JFK vor dura 18 ore și 5 minute, iar cursele JFK-Singapore vor dura 18 ore și 40 de minute.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.