“Ca în fiecare an, cele mai vândute pachete pentru Anul Nou sunt cele de la pensiunile şi hotelurile din Prahova şi din Braşov. Locaţiile cele mai luxoase sunt deja antamate. Pot să vă spun că cel mai scump Revelion la munte costă 4.000 de lei de persoană, iar biletele sunt aproape vândute”, ne-a declarat Dragoş Răducanu, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Oferte de la 200 de companii
Cei care au însă un buget mic sau mediu, şi nu au ales locaţia pentru petrecerea vacanţei de iarnă, se pot orienta către o staţiune balneară, unde preţul pachetelor variază între 600 de lei şi 2.000 de lei, pentru patru nopţi de cazare cu mese incluse. Joi se deschide la Romexpo, în Capitală, cea de-a 30-a ediţie a Târgului de Turism al României, eveniment la care vor participa 200 de companii din România, Austria, Bulgaria, Malta, Egipt, Germania, India, Indonezia, Iordania, Israel, Italia, Turcia şi Ungaria.
Manifestarea e un bun prilej pentru cei care caută un sejur în perioada imediat următoare, dar şi pentru cei care se pregătesc de pe-acum pentru vara lui 2014.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro