Cea mai bună perioadă din an pentru chiriași. Dacă o iei în considerare te muți repede și ieftin în orice apartament de închiriat din București

Comentează

Să găsești un apartament de închiriat în București nu este foarte greu, dar te-ai întrebat până acum care este, de fapt, cea mai bună perioadă în care să faci acest pas?

Sezonul rece este ideal atunci când cauți un apartament de închiriat, nu doar atunci când vine vorba despre prețurile solicitate de către proprietari, ci și atunci când încerci să negociezi cele mai avantajoase condiții de închiriere.

Motivul este unul simplu. În această perioadă cererea pe acest segment al pieței imobiliare este destul de scăzută, iar proprietarii nu au zeci de persoane interesate de locuințelele lor și nici nu își permit să păstreze proprietățile goale până în vară sau până la începutul toamnei atunci când, odată cu întoarcerea studenților, se atinge apogeul cererii mai ales în centrele universitate din țară. În acest context, în sezonul rece ei sunt mai dispuși să negocieze valoarea chiriei, iar tu nu vei mai simți presiunea de a lua rapid o decizie pentru a nu pierde o ofertă bună.

Unde găsești în București un apartament de închiriat ieftin

În prezent, poți să găsești un apartament de închiriat cu două camere în Capitală și cu 216 euro pe lună.

Găsești, mai jos, topul celor mai mici chirii din București în luna februarie a acestui an, conform anunțurilor publicate pe Imobiliare.ro.

1. Apartament de închiriat cu 2 camere în Berceni - 216 euro/lună

Locuința se află într-un bloc vechi, situat la 10 minute de stația de metrou Apărătorii Patriei, este complet mobilată și utilată și are o suprafață utilă de 49 de mp. Vezi AICI anunțul de închiriere2. Apartament cu 2 camere în Militari - 220 euro/lună

Cu 220 de euro poți închiria un apartament cu 2 camere în Militari, în imediata vecinătate a stației de metrou Gorjului.

Locuința, cu o suprafață utilă de 55 de mp, este mobilată complet și utilată cu mașină de spălat rufe, frigider, aragaz și televizor. Vezi AICI mai multe detalii

3. Apartament cu 2 camere de închiriat în Drumul Taberei - 230 euro/lună

Locuința se află într-un bloc din apropierea Parcului Moghioroș, este mobilată, utilată și a fost renovată recent. Vezi AICI mai multe detalii4. Apartament de închiriat cu 2 camere în Pantelimon - 250 euro/lună

Cu 250 de euro pe lună poți închiria un apartament cu 2 camere aflat pe Șoseaua Pantelimon, în apropiere de stația RATB Granitul.

Locuința este mobilată și utilată complet. Vezi AICI anunțul5. Apartament de închiriat în Giulești - 260 euro/lună

Locuința nu este mobilată și utilată, dar este destul de spațioasă, având o suprafață utilă de 46 de mp, și a fost renovată recent. În plus, aceasta se află într-un bloc situat la circa 500 de metri de stația Caraiman. Vezi AICI mai multe detalii

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!