VIDEO / Centenar 1918-2018: Marea Unire a fost influențată din ”umbră” de Masonerie

Comentează

În anul 2017, Masoneria mondială a împlinit 300 de ani de existență. Evenimentul a fost sărbătorit la Marea Lojă Unită a Angliei, cu participarea unor masoni români. Cu această ocazie, masonii români au oferit cadou o hartă a României Mari, unire la realizarea căreia a participat și Masoneria, precum și un tablou cu simboluri speciale din țara noastră.

Arhiva foto

“Anul trecut, Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București și Marea Lojă Națională a României, Loja de Ritualitică Comparată și Cercetări Masonice, au participat la sărbătorirea a trei secole de masonerie, la Marea Lojă Unită a Angliei. Cu ocazia acestei reuniuni am susținut și o conferință masonică cu tema «Influența Francmasoneriei asupra Marii Uniri», ceea ce a provocat o discuție amplă. De asemenea, am lăsat cadou ducelui de Kent, Marele Maestru al Marii Loji Unite a Angliei, un tablou reprezentând simbolurile vinului și rodului pământului din România. Un tablou identic a primit și președintele Klaus Iohannis”, ne-a dezvăluit Viorel Dănacu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României, Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice.

Arhiva foto

Teoretic, Francmasoneria este o organizație secretă, sau “discretă”, care lucrează în ateliere. Atelierele primelor grade se numesc loji simbolice. În fruntea fiecărei loji se află un “venerabil”.

Pe linie ierarhică, Masoneria funcționează piramidal. Gradele înalte și cele “invizibile” conduc din umbră vasta organizație, în mod unitar.

Ridicarea într-un grad superior nu se face prin alegerea de jos, ci prin selecția de sus. Intrarea în orice grad se face printr-un jurământ privind păstrarea secretelor masonice și o inițiere.

Din Masonerie nu se poate demisiona

Poate deveni mason orice om liber și de bune moravuri, indiferent de rasă, etnie sau religie. Este bine, totuși, ca la intrarea în Francmasonerie să aibă recomandarea unui mason.

Jurământul se face cu mâna pe Biblie, Coran, Tora sau alt text sacru, în funcție de religia celui care este inițiat. Pentru a nu exista disensiuni, divinitatea tutelară este numită Marele Arhitect al Universului. Intenția Masoneriei este de a apropia între ei oameni inteligenți, cu religii diferite.

Din Marile Loji fac parte personalități ale vieții politice, științifice și culturale, care pot influența societatea în sensul idealurilor de umanism și universalitate: “libertate, egalitate, fraternitate”.

Masonul nu poate renunța cu de la sine putere de la statutul pe care îl are. Adică nu poate demisiona. Inițierea masonică este similară cu hirotonisirea preoților, iar harul trimis de Marele Arhitect al Universului se pogoară în inițiat și nu se mai poate pierde.

Există întruniri anuale la nivel înalt ale masoneriei mondiale, unde se dezbat problemele globale ale omenirii. La aceste întruniri participă personalități politice ale statelor, dar, teoretic, aplicarea deciziilor luate în cadrul acestor întruniri nu este obligatorie pentru statele lumii. Reamintim că una dintre aceste consfătuiri, sub auspiciul Comisiei Trilaterale, a avut loc la București, în anul 2010. Unul dintre reprezentanții României la acest nivel foarte înalt este Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale.

Arhiva foto

Prima lojă românească a fost condusă de Constantin Mavrocordat

Ideile masonice au pătruns în țările române pe două căi: prin Vest, importate de la francezi, și prin Sud, aduse de domnitorii fanarioți. Prima lojă română a fost înființată de Constantin Mavrocordat, cel mai luminat domnitor fanariot.

Conform unor documnete masonice, răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan ar fi avut la bază o ideologie masonică. De asemenea, revoluțonarii de la 1848 au fost francmasoni, iar Unirea lui Cuza s-a înfăptuit și ea sub aceleași auspicii.

A urmat momentul 1918… Imediat după Primul Război Mondial, Regatul României a fost la un pas de a rata unirea cu Transilvania. În timpul Conferinței de pace de la Paris, românii au dus crâncene bătălii. Unele au fost pe câmpul de luptă, ocupând Budapesta, de exemplu, iar altele s-au petrecut în culisele politice, pentru a determina marile puteri care conduceau tratativele, Anglia, SUA, Franța și Italia (Consiliul celor patru), să accepte cererile teritoriale ale românilor: Basarabia, Bucovina, Banatul, Cadrilaterul și Transilvania. Aceste bătălii de culise au fost duse pe linie masonică.

”La masa Conferiței de pace, toți erau masoni!"

“Membrii delegației României la Conferința de pace, care a început pe 18 ianuarie 1919, au fost initiați, încă de când au sosit la Paris, la Marele Orient al Franței. De ce? Pentru că era necesar să se facă cunoscută și să se accepte recunoașterea juridică a Marii Uniri. La masa Conferinței, să nu uităm, erau prezenți președintele Franței, al SUA, premierul Marii Britanii, precum și reprezentanți din estul Europei, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, care toți erau francmasoni. De aceea, Ionel Brătianu, care conducea delegația României, a predat ulterior ștafeta lui Alexandru Vaida Voievod, care a și devenit venerabilul Lojei românești, pentru a putea vorbi de la egal la egal cu ceilalți participanți de la masa tratativelor”, ne-a spus Viorel Dănacu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României, Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice.

În final, eforturile politicianului ardelean Alexandru Vaida Voievod s-au materializat prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920), care consfințea includerea Transilvaniei în România Mare, pe plan internațional.

Implicare masonică și în anul 1999

Între 1945 și 1989, activitatea masoneriei din România a fost interzisă de comuniști. După 1990, masonii au ieșit din “adormire” și au început să se implice din nou în viața politică. Astfel, în primăvara anului 1999, premierul britanic Tony Blair a sosit la București pentru o vizită oficială. În culisele acestei vizite, Blair s-a întâlnit cu fruntașii masoni ai țării noastre și a promis să deschidă ușile Marii Loji-Mamă a Lumii, cum mai este cunoscută Marea Lojă a Angliei, pentru noua Masonerie românească. Această deschidere însemna posibilitatea de a influența, în zonele înalte ale conducerii mondiale, intrarea României în NATO și Uniunea Europeană. Lucru care s-a și întâmplat.

Arhiva foto

Francmasoneria își are originile în Anglia

Primele mențiuni despre francmasonerie apar în jurul anului 1350, când în actele Parlamentului Angliei se menționează numele de Free-mason sau Free-stone-mason, pentru lucrătorii pietrei ornamentale, în opoziție cu Rough-mason, prelucrătorii pietrei brute sau simpli zidari. Acești mari maeștri în arhitectură aveau acces liber în toată Britania, iar organizația lor, “masoneria constructivă” din sânul atelierelor (loji), urmărea protejarea secretului profesional. Mai târziu, alături de meseriași au aderat și alți membri, din clasa mijlocie, clerici și chiar nobili - în special cei din Ordinul Cavelerilor Templieri. “Masoneria constructivă” devine “Masonerie speculativă”, consacrată reflecțiilor și discuțiilor.

În 1717, lojile Angliei aleg primul Mare Maestru. În 1723 este întocmită o Constituție a acestei organizații, care a rămas până astăzi legea fundamental a Francmasoneriei.

În 1725 ia ființă prima lojă franceză, iar la 1733 se nasc loji în Florența și Boston. În următorii 4 ani apar aderenți în Haga, Suedia și Scoția. În 1737 ia ființă prima lojă germană.

A urmat întocmirea Enciclopediei franceze, eliberarea coloniilor americane, Revoluția franceză și celelalte evenimente care au dus la făurirea lumii modern. Toate dirijate “din umbră” de masonerie.

Arhiva foto

Citește și:

VIDEO | Mihai Șora, la aproape 102 ani: „De multe ori simt impulsul de a ieși în stradă, dar strada este goală, lumea a obosit”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
BREAKING NEWS
23:17
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Agenţia Standard & Poor's menține ratingul suveran al României la „BBB-", cu perspectivă negativă
23:15
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!