Ceremonia oficiată la Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung a început, vineri dimineață, cu intonarea Imnului Național. Au fost citite numele celor trei militari, care au murit în camionul răsturnat într-o râpă în localitatea Dâmbovicioara, și au fost prezentate informații despre starea celor nouă militari răniți.
Sute de colegi ai militarilor implicați în accidentul din județul Argeș au participat la ceremonie.
Citește și COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend
Totodată, la sediul Ministerului Apărării Naționale au fost comemorați cei trei militari morți joi seara, în timp ce se îndreptau spre unitatea din Câmpulung. Ceremonia a fost transmisă în direct pe Facebook.
Ceremonii de comemorare a militarilor morți în accidentul din Argeș. Cine sunt militarii care s-au stins din viață
Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d0f38a976f5efac958b269a9fd84d398.jpg)
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.
Toţi cei nouă militari răniţi sunt în stare stabilă şi se află internaţi în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenţă “Regina Maria” din Braşov, unul la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti, iar ceilalţi şase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din Bucureşti.
Citește și Dezvăluirile tânărului care l-a înregistrat pe preotul Pomohaci în timp ce îi făcea avansuri. „A încercat să mă atingă…”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_25bcd787d05301daad16679665cadc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c5c69c0ef42c5e07e85e59b4814e64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2937e18855baa6aec1d94664fce08917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3abf2f1c9ee25f113b7dc6e1e8c93907.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_7cf9093bba749604b609e2cacde294d5.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5e4503c18fc5e67309e75e1a52538314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b25980f9bbecd0e1797f836e669a97e2.jpg)