Mergi direct la conținut »
LIBERTATEA TE AJUTĂ: Cererile pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse și în această lună
Ştiri Libertatea > Ştiri > LIBERTATEA TE AJUTĂ: Cererile pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse și în această lună

LIBERTATEA TE AJUTĂ: Cererile pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse și în această lună

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse, potrivit legii, până cel târziu la jumătatea lunii octombrie, în fiecare an. Dar, cititorii noștri Emilia Popescu din București, Ion Frigioiu, din Ploiești, precum și alții, care au dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței, însă, din diferite motive, nu au putut depune cererile până în prezent, ne întreabă dacă mai pot solicita acest ajutor pentru perioada care a mai rămas din sezonul rece și cum trebuie să procedeze.

De Alexandru Boariu,

RĂSPUNS: Potrivit OUG 70/2011 privind masurile de protectie socială in perioada sezonului rece, ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat, anual, până la data de 15 octombrie, acesta fiind termenul-limită, pentru a putea beneficia de acest ajutor pe perioada întregului sezon rece. Totuși, potrivit procedurii de aplicare a actului normativ, autoritățile sunt obligate să accepte cererile depuse și după această dată, adică, în timpul sezonului rece. În acest caz, ajutorul se acordă, fie începând cu luna depunerii cererii (dacă solicitarea se face până la data de 20 a lunii respective), fie începând cu luna următoare depunerii cererii (dacă solicitarea se face după data de 20 a lunii). Așadar, dacă depuneți cererea până la data de 20 ianuarie a.c, veți primi ajutorul de încălzire înclusiv pentru luna ianuarie ș.a.m.d. De notat că sezonul rece este considerat a fi în perioada 1 noiembrie – 31 martie).

Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun la primărie

Cererile pentru ajutorul de încălzire, ale căror formulare –tip le găsiți la administrația locală, trebuie să fie însoțită de odeclarație pe propria răspundere, referitoare la componența familiei și la veniturile acesteia, Cererea se depune la primăria localității de domiciliu, fie individual, fie prin intermediul asociațiilor de proprietari/locatari, în funcție de situație. Pentru a putea stabili dreptul la ajutor, primarii pot cere atât acte doveditoare ce atestă componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, cât și acte doveditoare cu privire la locuință sau la bunurile deținute.

Citește și : Ai depus cererea la administrația locală? Află până când mai poți solicita ajutorul pentru încălzire

 

 

Close
Închide
  Close