Armata chineză a anunțat joi că a monitorizat și îndepărtat un distrugător american care a intrat ilegal în apele din jurul insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, relatează Reuters. În replică, SUA au transmis că nava efectua o operațiune de rutină în apele internaționale.
Potrivit unei declarații făcute de armata chineză, fără aprobarea guvernului de la Beijing, nava de război dotată cu rachete ghidate Milius a pătruns ilegal în apele teritoriale ale Chinei, subminând pacea și stabilitatea pe această cale navigabilă aglomerată.
„Forțele armate vor menține o stare de alertă ridicată în orice moment și vor lua toate măsurile necesare pentru a proteja cu hotărâre suveranitatea și securitatea națională și pacea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud”, a declarat Tian Junli, purtător de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Sud din China.
Marina Statelor Unite însă a respins acuzațiile armatei chineze. „USS Milius desfășoară operațiuni de rutină în Marea Chinei de Sud și nu a fost îndepărtat. SUA vor continua să zboare, să navigheze și să opereze oriunde le permite legea internațională”, se arată într-un comunicat al Flotei a 7-a a Marinei SUA.
Tensiunea dintre Statele Unite și China este în creștere în Marea Chinei de Sud. Statele Unite au susținut alianțele din Asia-Pacific, încercând să contracareze asertivitatea Chinei în Marea Chinei de Sud și Strâmtoarea Taiwan, în timp ce Beijingul încearcă să-și promoveze revendicările teritoriale.
Insulele Paracel sunt un arhipelag disputat întins pe aproximativ 7 km pătrați în Marea Chinei de Sud. China deține controlul de facto asupra insulelor și a construit instalații și avanposturi, dar și Taiwan, și Vietnam revendică teritoriul.
enoonmai 23.03.2023, 16:32
Balalaii chinezi nu pot pricepe ca o insula artificiala intr-o mare nu face parte din teritoriul chinez si nici nu transforma toata marea in ape nationale. Maine orice prost se apuca si construieste o insula artificiala in Marea Chinei si zice ca sunt apele nationale ale statului sau.
vudejea 24.03.2023, 01:27
Orice prost fabrica o insula, nuh? Direct proportional cu intensitatea lipsei de istetime si invers proportional cu lungimea numelui, probabil. Matahlutza faci un continent, nu te juca